Rezumat Moneda Si Credit

apitolul 1: Moneda și formele sale

De unde vin termenii și cum definim moneda? Pentru început, trebuie să stim etimologia. Cuvântul „monedă” vine de la latinescul „moneta”, care este associat cu zeița romană Juno-Moneta, considerată o zeiță care prevestea evenimente.

Pe de altă parte, cuvântul „ban” provine de la o monedă veche care a circulat și pe la noi, numită „dinarul banal”. Când facem diferența între acești termeni, spunem că „banii” reprezintă un termen general pentru toate instrumentele de schimb, în timp ce „moneda” se referă strict la acea piesă metalică fizică, emisă de o autoritate oficială.

Economistii defines banii in trei moduri:

• Abordarea functională: spune că orice bun este monedă daca îndeplinește trei funcții de bază (mijloc de schimb, etalon și rezervă de valoare).

• Abordarea statistică: împarte banii în moneda în sens restrâns (numerarul) și moneda în sens larg, care include și czasimonedele (adică active financiare ușor de transformat în bani).

• Abordarea practică (socială): spune că banii sunt o simplă convenție socială bazată pe încredere. Marele economist Keynes îi numea „lichiditatea prin excelență”, pentru că au o putere eliberatorie imediată.

Cele 3 functii clasice (după Aristotel)

1. Functíia de mijloc de schimb: Banii actioneazã ca un limbaj comun pe piată. Ei au rezolvat marea problema a trocului, adică dubla coincidentă a dorințelor. Dacă în troc circuitul era Marfă pe Marfă, prin aparitía banilor circuitul a devenit Marfă – Bani – Marfă, stimulând astfel specializarea și diviziunea muncii.

2. Functja de másură a valorii (Etalon): Moneda functionează ca o unitate de cont abstractă, răspunzând la întrebarea „Care este prețul?”. Aceasta simplifică uriaș piața. Dacă într-o economie de troc cu 1.000 de bunuri ar exista aproape jumătate de milion de prețuri (calculate prin combinări), într-o economie cu bani există doar 1.000 de prețuri.

3. Functia de prezervare a valorii (Rezervă): Aceasta permite economisirea, adică transferul puterii de cumpărare din prezent în viitor. Inamicul principal al acestei funcții este inflația; când banii își pierd repede valoarea, apare fenomenul de „dolarizare”, populația căutând să își înă economiciile în valute străine puternice.

(Note pentru audio: Mai există și alte moduri de a grupa aceste funcții, cum ar fi abordarea în spațiu și timp, unde Keynes spunea că banii sunt legătură dintre prezent și viitor, sau abordarea care împarte funcțiile în concrete și abstracte).

Cele 7 caracteristici esentiale ale banilor Pentru a funcționa corect, baniii trebuie să aibă spapte calități: să fie ușor portabili, foarte durabili, divizibili (să poți da rest), omogeni (identici între ei), ușor de recunoscut pentru a evita falsurile, general acceptabili (condiția fundamentală bazată pe încredere) și rari (cantitatea limitată le mentine valoarea). Datorită acestor trăsături fizico-chimice exceptionale a dominat aurul secole la rând.

Evoluția istorică și formele monedei Aparitiă banilor nu a fost o inventție apărută peste noapte, ci un proces natural și obiectiv dictat de nevoia comerțului. Istoria lor este marcată de Legea dematerializării, procesul evolutiv prin care banii și-au pierdut treptat corpul fizic, ajungând azi un simplu flux electronic. Banii au îmbrăcat patru mari forme:

1. Moneda-marfă (Paleomoneda): Era fie consumabilă (vite, sare, cereale), fie neconsumabilă (blănuri, scoici).

2. Moneda metalicá: A trecut prin trei stadii: moneda cântāritã (lingouri simple), moneda numǎrată (lingouri tāiate și marcate) și moneda bǎtută (piesele rotunde pe care le stim, apărute în regatul Lidiei).

3. Moneda de hártie: A apárut în China și a evoluat în trei etape: representativă (o simplă chitanță de la bancher), convertibilă (biletul de bancă ce putea fi schimbat oricând pe aur) și neconvertibilă (hártia-monedă cu curs fortat, folosită astăzi, care nu mai poate fi schimbat în aur).

4. Moneda scripturală: Banii de cont și banii electronici, care reprezintă doar o înregistrare în registrele sau calculatoarele băncii.

Relatía Monedá-Credit Un principiu teoretic de bazá este cǎ relatía functioneazǎ mereu de la credit cǎtre monedǎ (creditul genereazǎ moneda). Acest mecanism are loc pe trei linii distincte:

• Creditul comercial: Când vânžatorul își scontează efectele de comertă la bancă, iar banca le rescontează la Banca Centrală pentru a primi lichidități (emisiune).

• Creditul bancar: Aici are loc „creația monetară” prin mecanismul multiplicatorului (banca acordă un credit, acel credit devine un depozit, iar acel depozit să la baza unui nou credit).

• Creditul public: Atunci când statul se împrumută emițând titluri de stat, pe care băncile le cumpăra și apoi le pot vinde băncii centrale pentru lichidități.

Capitolul 2: Sisteme monetare

1. Bimetalismul și Legea lui Gresham în trecutul îndepărtat, a existat multă fărămăre, fiecare suveran bătând propria monedă și, adesea, falsificând-o (deteriorând cantitatea de metal) pentru a face profit. Soluția găsită în secolul al XVI-lea a fost Bimetalismul, un sistem în care aurul și argintul serveau simultan ca etalon. A existat în trei variante: integral (raport fix stabilit prin lege de stat), paralel (raportul era lăsat liber pe piață) și bimetalismul „şchiop” (doar baterea aurului era liberă). Acest sistem a fost distrus de faimoasa Lege a lui Gresham, care spune că „moneda rea scoate din circulație moneda bună”. Ce însemna asta? Când raportul de pe piață se modifica față de cel din lege, moneda supraevaluată juridic (cea ieftină) devenea „monedă rea” și rămânea în circulație, în timp ce moneda subevaluată (cea scumpă pe piață) devenea „monedă bună” și era topită sau ascunš.

2. Sistemele bazate pe Etalonul Aur După abandonarea bimetalismului, majoritatea țărilor au trecut la monometalism aur, care a cunoscut istoric trei forme mari:

• Etalonul Aur-Monedă (Clasic): Baterea și circulația monedelor de aur erau libere. Peste 80% din bani din piață erau bancnote de hârtie, dar ele erau garantate 100% cu aur și se puteau schimba la cerere. Acest sistem se autoregla singur: dacă un stat avea excedent la exporturi, încasa mult aur, masa monetară internă creștea, prețurile creșteau, ceea ce făcea exporturile mai scumpe și piața se echilibra automat. Era un sistem foarte stabil, dar mult prea rigid.

• Etalonul Aur-Lingouri: Apărut după Primul Război Mondial, a fost un sistem restrictiv, „aristocratic”. Aurul a fost retras din circulație, iar bancnotele puteau fi schimbate doar de către cei foarte bogați, pentru că trebuia să cumperi un lingouîntreg (aprox. 12,4 kilograms). Această rigiditate a fost unul din motivele Mariii Crize din 1929.

• Etalonul Aur-Devize: A adus convertibilitatea indirectă. Banii tipăriti de state nu mai aveau acoperire directă în propriul aur, ci în valute străine puternice (numite devize, precum Dolarul sau Lira), care, la rândul lor, erau garantate de aurul tărilor respective. Deși oferea o mare elasticitate pentru tipărirea banilor, a generat o inflație globală și o dependență uriață de SUA.

3. Sistemele bazate pe Etalonul Devize (Sistemul Actual) Totul s-a schimbat în anul 1978. Atunci a avut loc demonetizarea definitivă a aurului. Aurul a fost eliminat de la baza sistemelor bănești, pierzându-și orice funcție monetară și devenind o simplă marfă cotată la bursă, exact ca petrolul. Astăzi funciónăm pe un sistem abstract. Locul metalului prețios a fost luat de puterea de cumpărare a monedei. Banii noștri de zi cu zi sunt garantăți exclusiv de economia reală a țării (bunurile și serviciile produse), iar cursul se dimensionează măsurând inflația și prețurile. Specialiștii consideră că o întoarcere la etalonul aur este imposibilă astăzi.

Capitolul 3: Moneda și sistemul monetar în România

1. Haosul de până la crearea sistemului national în perioada Evului Mediu și a dominației otomane, după primele monede bătute de voievozi, Poarta Otomană ne-a interzis baterea monedelor proprii. Astfel, pe piața noastră a apărut un haos monetar, invadată de peste 60 de tipuri de monede străine (inclusiv bani falși), permitând zarafilor să facă speculă masivă. Pentru a se putea descurca cu plățile și bugetul, s-a ajuns la utilizarea unor bani imaginari, „de socoteală”. Cel mai faimos a fost „talerul-leu” (o veche monedă olandeză). Deși nu mai exista fizic în circulație, toate bugetele și prețurile se calculau în „lei”. Faptul că bani erau doar fictivi, iar la piață se plătea cu bani străini care aveau și câte 4 cursuri diferite, a stărnit o speculă și un agiotaj teribil, orice tranzactie devenind aproape imposibil de realizat corect. Domnitorul Al. I. Cuza a încercat introducerea unei monede naționale (romanatul), dar legea sa a fost blocată de turci și austrieci.

2. Aparitīja Leului prin Legea din 1867 Situaṭīya s-a rezolvat istoric sub domnitorul Carol I. La 22 aprilie 1867 este promulgată prima lege monetārā a Romāniei, un act de curaj și de independenītā politicā fatā de otomani. Sistemul avea reguli foarte clare:

• Se adoptă denumirea oficială de „leu”.

- Trecem la sistemul zecimal, leul fiind împărtit în 100 de bani (copiind modelul francez).

- Monedele de valoare mare erau din aur și argint, iar monedele divizionare (pentru rest) din aramă.

- Oficial s-a adoptat sistemul bimetalismului, cu un raport fix de 1 la 14,38 între aur și argint. Din păcate, am adoptat bimetalismul fix când lumea începea să-l abandoneze. Din cauza Legii lui Gresham (argintul depreciindu-se pe plan internațional), aurul românesc – fiind considerat moneda bună – a dispărut rapid din piață (tezaurizat sau exportat), iar noi am funcționat în realitate cu un monometalism argint mascat. Primele monede de aramă s-au bărut abia în 1867 în

Anglia, iar cele de aur și argint au fost realizate abia din 1870, când s-a inaugurat Monetăria Statului la București.

3. Aparitía banilor de hártie și a BNR (1877 to 1880) Sistemul s-a completat în timpul Rázboiului de Independență (1877). Pentru a finanța războiul, statul a scos pe piață „biletele ipotecare” (bani de hártie cu curs fortă impus prin lege). Acesta a fost momentul istoric al trecerii de la monedele de metal la hártii de valoare. Mai departe, economia românească capitalistă avea mare nevoie de capital și credite ieftine pentru dezvoltare, burghezia fiind sufocată de cămătărie. Așa se face că la 17 aprilie 1880 se înființează Banca Națională a României (cu o treime capital de stat și două treimi privat). BNR a primit monopolul exclusiv de a emite bancnote. Cea mai importantă prevedere a fost plafonarea dobânzii la maxim 7%, o măsură uriașă care a lovit direct în cămătari și a impulsionat puternic dezvoltarea industriei și agriculturii românești.

4. Momentele Cheie din Secolul 20 și Până Azi

• Între anii 1889 și 1892: România abandonează oficial bimetalismul și trece la monometalismul-aur (leul este definit exclusiv în aur, iar argintul rămâne doar pentru monedele de rest).

- Primul Război Mondial: Convertibilitatea banilor în aur este suspendată. Statul se împrumută masiv de la BNR și tipărește bani de hârtie fără acoperire. Tot atunci a avut loc tragedia națională a pierderii Tezaurului BNR trimis la Moscova, iarțara a fost loviță de prima mare inflație (masa banilor a crescut de 9 ori).

• Perioada Interbelică: A fost nevoie de o grea unificare monetară după 1918 (retragerea leilor germani, a coroanelor și a rublelor). Guvernul a încercat deflația, apoi o stabilizare a leului în 1929, trecând la etalonul aur-devize, dar acest effort s-a prăbușit imediat sub loviturile Marii Crize Economice (1929 to 1933).

• Comunismul (1947 to 1989): Sistemul monetar a fost total dat peste cap. După marea reforma și stabilizare din august 1947, banii au devenit un simplu instrument al unei economii centralizate (de comandă). Prefurile nu mai erau dictate de piață, ci dictate administrativ, din pixel statului. Funcțiile naturale ale banilor au fost „sterilizate”, leul și-a pierdut convertibilitatea internațională, iar băncile au fost strict subordonate planului de stat.

- După 1989: Tranzitișa la economia de piață a însemnat o schimbare majoră. Am renunțat la conducerea centralizată, s-a luptat pentru stoparea demonetizării și a „dolarizării” (pentru a recăpăta încrederea în leu), s-a liberalizat cursul de schimb (pentru a fi decis corect de cerere și ofertă) și ne-am reintegrat în Sistemul Monetar International.

Capitolul 5: Integrarea monetară europeană

Evoluția către moneda comună Drumul Europei către o monedă unică a fost unul lung și plin de experimente. Totul a început din nevoia de a stabiliza cursurile de schimb. În anul 1972, țările europeine au creat un mecanism celebru, supranumit „șarpele în tunel”. Prin acest acord, monedele europeine aveau voie să fluctueze față de dolarul american într-o marță mai largă, de 4,5% (acesta reprezenta „tunelul”), dar între ele trebuia să varieze mult mai puțin, într-o marță strictă de 2,25% („șarpele” care se mișca prin tunel). Când dolarul a devenit instabil și s-a renunțat la cursurile fixe, a dispărut tunelul, țările europeine rămânând doar cu obligația de a pluti împreună pe piață, experiment numit „șarpele fără tunel”.

Pentru a corecta neajunsurile acestui sistem, în 1979 a fost lansat Sistemul Monetar European (SME). Acesta a adus o inovație majoră: moneda ECU. ECU nu exista fizic, ci era o monedă de cont calculată ca un coș valutar, în funcție de puterea economică a țărilor membre. Sistemul a funcționat până în anii '90, când o criză speculativă uriașă, rămasă în istorie drept „Miercurea neagră” din 1992, a fortă ișeirea lirei sterline și lăğgirea masivă a marjelor de fluctuatie la 15% pentru a opri atacurile pe piață.

Criteriile de la Maastricht și apariția monedei Euro Pentru a trece cu adevărat la o monedă unică, Tratatul de la Maastricht a impus reguli stricte. Pentru ca o țară să poată adopta Euro, ea trebuie să îndeplinească 5 criterii de convergență:

1. Rata inflatiei să nu depăsească cu mai mult de 1,5% media celor mai performante trei state membre.

2. Rata dobanzilor pe termen lung să nu fie cu mai mult de 2% peste media acelor state.

3. Moneda natională să stea în mecanismul de schimb european minim 2 ani fără să fie devalorizatí intenționat.

4. Deficitul bugetar să nu depășească 3% din PIB.

5. Datoria publică să fie tinută sub 60% din PIB.

Trecerea de la vechiul ECU la Euro s-a făcut exact la paritate de unu la unu. Introducerea monedei Euro a adus avantaje directe uriașe: a eliminat complet riscul valutar și comisioanele de schimb între țări, oferind o transparență clară a prețurilor. Totuși, euro-scepticii îi aduc și critici: ei spun că restrictiile bugetare prea dure frânează creșterea economică, că țările și-au pierdut autonomia monetară și că a apărut o inflație psihologică la introducerea noilor prețuri.

Capitolul 6: Creditul și dobânda

Ce este creditul de fapt? Creditul este un fenomen foarte complex, pe care economiștii l-au definit în trei feluri. Unii spun că la baza lui să încrederea – adică banca trebuie să creadă în calitățile morale și în capacitatea ta de a plăti. Alți îl văd ca pe un schimb în timp (îti dau o valoare azi pentru o promisiune viitoare). Însă, conceptția economică modernă ne învață că rolul real al creditului este redistribuirea. El ia banii care stau pasivi (economiile) și îi transferă temporar către cei care au nevoie de ei pentru a produce valoare, transformându-i în bani activi.

Creditul are trei trăsături majore:

• Separă dreptul de proprietate de dreptul de folosință (proprietarul nu folosește el banii, ci îi dă debitorului).

• Are un caracter temporar (presupune rambursarea clară la scadentă).

• Are un pret, sub forma dobânzii (care functionează ca o „chirie” a capitalului).

Formele creditului în economie Creditul ia mai multe forme în funcție de cine participă la el:

• Creditul comercial: Este cel pe care și-l acordă firmele direct între ele, sub forma amânăii plății la vânzarea mărfilor. Se folosesc documente numite cambii (bilete la ordin sau trate) și are limite, pentru că un producător nu poate da pe credit la nesfârșit.

• Creditul bancar: Aici intervine banca. Este mult mai flexibil, banii putând fi folosiți în orice domeniu, sub formă de linii de credit sau împrumuturi pe termen scurt și lung.

• Creditul de consum: Este folosit de persoanele fizice pentru cumpăarea bunurilor în rate (mașini, mobilă).

• Creditul public: Este folosit de stat pentru a-și acoperi deficitul bugetar, emitând titluri de stat sau obligațiuni.

• Creditul ipotecar: Este garantat exclusiv cu o proprietate imobiliară (case, terenuri).

Despre Dobândă și Scont Dobânda este, practic, prețul capitalului. Băncile plătesc dobânzi bonificate (passive) clientilor care aduc bani în depozite și percep dobânzi active celor care iau credite, diferența fiind profitul lor. Aici apare un mecanism special numit scont. Scontarea este operațiunea prin care un credit comercial (o hârtie de plată viitoare) este transformat imediat în bani. Dacă un producător are de încasat o cambie peste 3 luni, o dă băcii azi; banca îi dă banii cash pe loc, dar reține o sumă aferentă dobânzii, numită scont. La rândul ei, banca comercială poate duce aceste cambii la Banca Centrală pentru a obține bani, proces numit rescont. Când Banca Centrală scade taxa oficială a scontului, creditele devin mai ieftine și economia este stimulată; când o crește, creditele se scumpesc și consumul este temperat.

Capitolul 8: Masa monetară și agregatele monetare

Lichiditatea și Viziunea asupra Banilor Faimosul economist J.M. Keynes spunea că banii propriu-ziși au o caracteristică unică: sunt „lichiditatea absolută”. Oamenii doresc bani gheață pentru că îi pot folosi oricând, fără costuri de negociere și fără riscul de a pierde din valoare, înšă prețul plătit pentru asta este că deținerea cash-ului aduce dobândă zero. În completare, economistul român Mihail Manoilescu spunea încă din 1923 că lichiditatea reală a unei țări nu este dată doar de teancurile de bancnote, ci de capacitatea fabricilor ei de a transforma bogățile naturale în mărfuri care pot fi vândute ușor.

Astäzi, inovațiile financiare au creat așa-numitele „active financiare lichide”. Acestea sunt conturi sau titluri care pot fi transformate rapid în bani, aducând și o mică dobândă, ceea ce şterge granita dintre bani fizici și investiti.

Cum másurām banii? Masa și Agregatele Monetare Dacă vrem să calculăm toți banii dintr-o economie la un moment dat, māsurām „Masa monetară”. Aceasta poate fi privită în sens restrâns (doar numerarul și banii din conturile curente) sau în sens larg (adăugând și banii blocați în depozite la termen). Pentru a-i monitoriza, băncile centrale folosesc grupaje numite Agregate Monetare, organizate ca niște cutii puse una într-alta:

- M1 (Banii cei mai rapizi): Contine numerarul aflat în circulație și depozitele overnight (banii de pe card pe care îi putem folosi pe loc).

- M2 (Cvasimoneda): Cuprinde toată cutia M1, plus depozitele la termen cu o durată de până la 2 ani sau cele cu notificare.

- M3 (Masa în sens larg): Cuprinde toată cutia M2, plus instrumente mai complexe (operatiuni repo, actiuni la fonduri de piață monetară).

De unde vin banii? Contrapartidele masei monetare Banii dintr-o economie nu apar din neant. Ei sunt creați de instituîile financiare prin niște operațiuni care se numesc „contrapartidele masei monetare”. Există două mari surse:

1. Contrapartida externă (Activele externe nete): Când exportăm mai mult decât importăm, în țară intră valută; aceasta valută este schimbată în lei la bancă, deci crește masa de lei din piață (se injectează monedă).

2. Contrapartida internă: Este formată din creditul neguvernamental (când băncile creează bani noi dând credite firmelor și populăiei) și creditul guvernamental (când băncile creează bani noi împrumutând statul prin cumpărarea de titluri de stat).

Capitolul 10: Piața monetară

Ce este piața monetară și cine participă la ea? Piața monetară este o componentă a pieței creditului unde se tranzacționează bani exclusiv pe termen scurt și foarte scurt (uneori chiar și pentru 24 de ore). Nu are o clădire fizică, ci este complet delocalizată, totul făcându-se prin rețele informatice și telefoane. Istoric, era o piață închisă la care participau doar Banca Centrală și băncile comerciale, dar a evoluat într-o piață deschisă („Open Market”), la care pot participa și instituții mari.

Pe aceașă piață avem patru mari jucători:

1. Ofertanții de capital: Institutii care încasează mereu bani și au un surplus temporar de cash (casele de economii, companiile de asigurări, fondurile de pensii) și care caută să-l planeze în sigurantă.

2. Solicitanții de capital: În special băncile comerciale care au nevoie urgentă de lichidități, sau societățile de leasing.

3. Autoritäte: Banca Centralä (care reglează și supraveghează totul) și Trezoreria statului.

4. Intermediarii: Brokerii și casele de rescont, care conectează cererea cu oferta contra unui comision.

Mecanismul de compensare și intervențiile BNR Zi de zi, clientții băncilor fac plăti din conturile lor către clientii altor bănci. Banii se „scurg” dintr-o bancă în alta. La finalul zilei, băncile fac o operațiune numită compensare. Ele adună toate încasările și scad toate plățile. Dacă o bancă a plătit clientilor altor bănci mai mult decât a încasat, rămâne cu un deficit. Pentru a acoperi acest minus de bani, banca respectivă este obligată să se împrumute imediat de pe piața interbancară de la băncile care au ieșit pe plus.

Pentru a controla cât de multi bani circulă în economie, Banca Centrală intervine zilnic pe această piață prin Operațiuni de Open Market. Cum face asta în România?

- Dacă băncile nu au suficienti bani, BNR inițiață operațiuni REPO: adică BNR cumpără titluri de stat de la bănci, injectându-le bani proaspeți.

- Dacă băncile au prea multi bani (ceea ce poate duce la inflație), BNR face Reverse REPO sau emite certificate de depozit: BNR vinde titluri către bănci, „aspirând” astfel surplusul de bani din piață.

În plus, bâncile au acces la facilitățile permanente pe termen de o zi. Dacă o bancă este în criză disperată de lichiditate la finalul zilei, ia bani de la BNR prin „Facilitatea de creditare” (Creditul Lombard), dar plățește cea mai mare dobândă penalizatoare. Dacă are excedent, plasează banii la BNR prin „Facilitatea de depozit”, primind o dobândă foarte mică. Rata care se află fix la mijlocul acestui coridor este Rata dobânzii de politică monetară, instrumentul principal prin care Banca Națională menține stabilitatea prețurilor.

Você chegou ao final do documento.