Jurnalismul Ca Instrument De Mobilizare Social: Analiz Comparativ a Framing-ului Violenei
mpotriva Femeilor
n Presa din Rom
nia
i Finlanda

Departamentul de Asistență Socială, Jurnalism, Relatții Publice și Sociologie

Specializarea Jurnalism

Coordonator

Lucrare De Licență

Lect. univ. dr. Adina Pintea

2026 Absolvent

Claudia-Ioana Tudosescu UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA“ DIN SIBIU

DEPARTAMENTUL DE ASISTENTĂ SOCIALĂ, JURNALISM, RELAÇÃO PUBLICA

ÍI SOCIOLOGÍE

SPECIALIZAREA JURNALISM

Jurnalismul ca Instrument de Mobilizare Socială: Analiză Comparativă a Framing-ului Violenței Împotriva Femeilor în Presa din România și Finlanda

Coordonator stiintific:

Lect. univ. dr. Adina Pintea

Absolvent:

Claudia-Ioana Tudosescu

Anul 2026

Cuprins

Argumentul lucrării

Lucrarea pornește de la ideea că jurnalismul nu functionează doar ca transmitere de informații, ci și ca formă de organizare a sensului public. În cazul violenței împotriva femeilor, această funcție devine vizibilă prin modul în care presa selectează actorii, denumește faptele, distribuie responsabilitatea și alege să lege sau să nu lege cazul individual de un fenomen social mai larg. De aceea, analiza de față urmărește framingul jurnalistic al violenței de gen, cu accent pe comparația dintre un corpus românesc și un corpus finlandez.

Tema este relevantă deoarece violența împotriva femeilor poate fi prezentă intens în spațiuul public fără să fie neapărat înțeleasă ca problemă socială. Un articol poate relata o crimă, o anchetă sau un proces fără să activeze dimensiunea de gen a cazului. În același timp, un text mai puțin spectaculos poate contribui mai mult la contextualizare dăcă include date, surse specializate, relația victimă-agresor, istoric de abuz, ordine de restriție sau explicații instituționale. Miza lucrării este tocmai această diferență dintre vizibilizare și contextualizare.

Cercetarea are ca reper românesc cazul Caracal, deoarece acesta a produs o vizibilitate mediatică amplă și a fost discutat public prin registre multiple: proceduri de urgență, eșec institutional, anchetă penală, responsabilizare juridică și discurs politic. Alegerea cazului nu transformă lucrarea într-o analiză generală a întregii prese românești despre Caracal. Cazul funcționează ca punct de intrare pentru observarea modului în care aceeași tragedie poate fi reîncadrată prin titluri, surse și vocabular diferite.

Pentru comparație, corpusul finlandez include articole despre czuri de violentă domestică, omucidere, condamnare juridică, suspicione penală și contextualizare statistică a violenței împotriva femeilor. Comparația nu presupune echivalența factuală a evenimentelor. Nu compar faptele penale, victimele, agresorii sau gravitatea czurilor, ci cadrele interpretative prin care articolele formulază problema. Astfel, întrebarea centrală nu este dacă evenimentele sunt similare, ci cum devin ele inteligibile jurnalistic.

În această logică, framingul este folosit ca instrument pentru a observa ce intrare interpretativă propune fiecare text: procedură, anchetă, proces, violență domestică, suspiciune penală sau fenomen social. Titulul funcționează ca primul indicator al cadrului, înšă analiza nu se oprește la titlu. Ea urmărește și sursele, actorii vizibilizati, ordinea informațiilor, relatția victimă-agresor, vocabularul juridic sau dramatic și prezența termenilor care pot lega cazul de violența împotriva femeilor.

O categorie importantă pentru această lucrare este autoritatea interpretativă. Prin acest concept înțeleg cine primește în articol dreptul textual de a explica evenimentul. În unele texte, explicatia este oferită de poliție, operatori, procurori sau instanțe. În altele, cadrul poate fi susținut de documente judiciare, date statistice, experți sau organizații specializate.

Diferença este importantã deoarece aceeași faptă poate fi explicată juridic, procedural, dramatic, relational sau social, în funcție de vocile cărora textul le acordă prioritate.

Lucrarea nu măsoară efectele asupra publicului și nu susține că un articol produce automat mobilizare socială. Nu sunt analizate comentarii, reacții ale capitilor, proteste sau schimbări de opinie. Analiza rămâne la nivel textual și discută potențialul discursiv al articolelor. Prin potențial discursiv înțeleg resursele prin care textul poate ajuta la formularea unui caz ca problemă publică: contextualizare, responsabilizare, date, surse și legături între evenimentul individual și mecanisme sociale mai largi.

Structura lucrarii este organizată în trei părți. Prima parte definește conceptele teoretice folosite: jurnalism feminist, mobilizare socială, violență de gen, femicid, framing, cadru interpretativ, cadru narativ, autoritate interpretativă, registru emoțional și registru civic. A doua parte prezintă metodologia, corpusul și categoriile de analiză. A treia parte aplică aceste categorii asupra corpusului românesc și finlandez, apoi formulează o comparație între cele două seturi de articole.

Contributícia lucrării constă în integrarea dimensiunii de gen și a autorității interpretative într-o schemă comparativă de analiză a framingului jurnalistic. Această schemă permite discutarea jurnalismului ca posibil instrument de mobilizare socială fără a confunda analiza textului cu analiza efectelor asupra publicului. În această abordare, jurnalismul devine relevant civic atunci când nu se oprește la șocul cazului, ci formulează legături între eveniment, context, responsabilitate și posibilitatea unei discuții publice informate.

Jurnalismul ca instrument de mobilizare socială

1. Jurnalismul feminist și rolul său în spațiu public

În această lucrare, jurnalismul este înțeles ca practică de informare și ca practică de organizare discursivă a unor probleme publice. Presa nu transmite doar fapte, ci selectează un unghi, stabilește o ierarhie a detaliilor și decide cine apare cu autoritate de interpretare în text. În termenii teoriei framingului, această operație nu este neutără: ea face anumite aspecte ale realității mai vizibile și lasă alte aspecte în fundal. În analiza empirică, această idee se concretizează prin categoria autorității interpretative, care urmărește cine primește în articol dreptul textual de a explica evenimentul. Jurnalismul feminist este folosit aici ca reper analitic, nu ca sinonim pentru activism. În literatura despre media și gen, Carter, Branston și Allan arată că șirile sunt produse într-un câmp profesional în care puterea, selecția surselor și reprezentarea de gen influențează felul în care femeile apar ca subiecte publice. Pentru analiza de față, această perspectivă este utilă deoarece leagă reprezentarea de mecanismele concrete ale producției jurnalistice: selecția surselor, ierarhizarea actorilor și distribuirea autorității interpretative. Astfel, nu este suficient ca femeile să fie mentionate în text; contează dăcă ele apar ca simple victime ale unui caz sau dăcă relatarea leagă violența de un fenomen social. Prin jurnalism feminist înțeleg, în aceață lucrare, o practică jurnalistică sensibilă la inegalitățile de gen, la distribuirea vocii și la contextualizarea experiențelor femeilor.

Această formulare nu este propusă ca definiție generală a jurnalismului feminist, ci ca definiție operăională utilă pentru analiza corpusului. În acest sens, conceptul permite observarea modului în care articolele construiesc victimele, agresorii, instituțiile și sursele, fără a transforma analiza într-un verdict asupra intentiilor redacționale. Carter și Weaver discută relatția dintre media și violență prin accentul pus pe rutinele de selecție, narațiune și vizibilizare prin care violența devine știre. Pentru aceață lucrare, contribuția lor este importantă deoarece permite observarea diferenței dintre relatarea unei crime și contextualizarea ei ca problemă socială. Aplicat violenței împotriva femeilor, acest argument arată că sensul public al unui caz depinde de sursele activate, vocabularul folosit, nivelul de responsabilitate formulat și prezența sau absența unei legături cu violența de gen. În România, cercetările recente despre media și gen arată că reprezentarea femeilor rămâne puternic legată de norme sociale și profesionale care pot limita autonomia și vizibilitatea lor.

Cernat analizează modul în care standardele de frumusețe sunt construite și impuse în televiziunea de șiri din România, arătând că jurnalistele pot fi supuse unor reguli de apariție care depășesc logica informării și intră în controlul corpului feminin. Deși studiul nu analizează violența de gen, el este relevant pentru fundalul teoretic al lucrării deoarece arată că spațiul jurnalistic nu este separat de norme de gen. Tot în context românesc, Băluță arată că media digitală radicală poate participa la producerea unor forme alternative de cunoaștere despre gen, în special în campanii anti-gen și anti-LGBTQ+. Această observație este relevantă deoarece indică faptul că genul nu este doar o temă socială, ci și un teren de dispută discursivă. În analiza de față, această idee ajută la înțelegerea modului în care absența sau marginalizarea dimensiunii de gen într-un articol poate avec consecinție asupra felului în care problema este formulată textual.

Pentru contextul finlandez, Kurvinen este relevantă deoarece analizează relația dintre egalitatea de gen, feminism și profesia jurnalistică în Finlanda. Tensiunea este vizibilă chiar în formula din titlul articolului, „I have always said that I am not a feminist, but…”, care sugerează o distanțare declarativă față de termenul feminism, dar nu neapărat o absență a preocupărilor legate de egalitate. Studiul discută experiențe de „gender equality and feminism in Finnish newsrooms”, ceea ce arată că dimensiunea de gen poate apărea în discursul profesional prin forme moderate, negociate și nu întotdeauna explicit militante. Pentru lucrarea de față, această observație este importantă deoarece împiedică o interpretare simplistă a contextului finlandez. Faptul că feminismul nu apare întotdeauna ca poziționare explicită nu înseamnă că dimensiunea de gen este absentă. Ea poate funcționa prin atenția acordată relației victimă-agresor, violenței domestice, ordinului de restricție, datelor despre violența împotriva femeilor sau responsabilității instituționale.

De aceea, analiza corpusului finlandez nu caută doar termeni explicit feministi, ci și indicatori textuali prin care violența este contextualizată ca problemă de gen. Saarenmaa arată, la rândul sâu, că idealurile de feminitate din Finlanda au fost influențate istoric de tensiuni între modele sovietice, occidentale și liberale, ceea ce face ca feminismul finlandez să nu poată fi redus la o singură formă discursivă (Saarenmaa 2015, 133 to 137). Aceste surse permit evitarea unei interpretări simpliste potrivit căreia prezența feminismului în presă ar trebui să fie mereu explicită sau radicală. Totuși, Kurvinen nu este singurul reper pentru analiza Finlandei. Studii despre misoginia online și reprezentarea femeilor în spațiu public finlandez arată că egalitatea formală nu elimină tensiunile de gen din comunicarea publică. Sakki și Martikainen analizează discursurile misogine online despre Sanna Marin și identifică practici afectiv-discursive prin care femeile política sunt construite ca imorale, incompetente sau inferioare (Sakki and Martikainen 2022, 435 to 438). Pettersson, Martikainen, Hakoköngäs și Sakki arată că misoginia poate fi mascată prin umor și comunicare multimodală în discursul politic finlandez (Pettersson et al. 2023, 3 to 8). Aceste surse susiîn ideea că genul rămâne un element relevant pentru analiza discursului public, inclusiv în contexte nordice. În ceea ce privește violența împotriva femeilor, literatura arată că relatarea jurnalistică poate oscila între individualizare și contextualizare. Individualizarea apare atunci când accentul cade pe agresor, pe detalii spectaculoase sau pe particularitatea crimei.

Contextualizarea apare atunci când cazul este pus în relație cu violența domestică, istoricul de abuz, inegalități de gen, eșecuri instituționale sau tipare sociale. În această lucrare, jurnalismul feminist este relevant în măsura în care offeră un criteriu pentru identificarea contextualizării, nu pentru a impune o agendă redacțională. Cazul Caracal este important pentru că arată distanța dintre vizibilitate și contextualizare. Cernat și Hașdeu arată că, deși cazul a fost intens mediatizat și deși reprezenta una dintre cele mai violente manifestări ale violenței de gen din România recentă, multe articole au acordat mai multă atenție cadrelor legate de poliție, 112, corupție sau eșec instituțional decât dimensiunii de gen. Această observație susiîn aleegerea temei, dar detalile despre cazul Caracal sunt dezvoltate mai ales în analiza empirică, nu în capitolul teoretic. Rovença Frumușani și Stoica arată, într-un alt studiu despre femicid în România, că sursele instituționale, agresorul și actorii juridici sunt adesea mai vizibili decât vocile capable să ofere o interpretare structurală asupra violenței împotriva femeilor. Această observație introduce conceptul de autoritate interpretativă, folosit în lucrare pentru a descrie cine are dreptul textual de a explica evenimentul. Autoritatea interpretativă nu se referă doar la cine este citat, ci la ce tip de cunoăștere devine dominantă: juridică, institutională, politică, feministă, statistică sau experiențială. Relevanța jurnalismului feminist pentru lucrarea de față constă în două aspecte: reprezentarea și contextualizarea. Reprezentarea privește modul în care sunt construite victimele, agresorii, instituțiile și sursele. Contextualizarea privește măsură în care violența este relatată ca fapt izolat sau ca parte a unui fenomen social.

Aceste două zone leagă conceptul de analiza empirică. O completare importantă privește felul în care presa relatează violența împotriva femeilor. În literatura despre media și violentă, una dintre problemele recurente este tendină de a construi cazurile prin scenarii individualizante: agresorul este prezentat ca monstru sau deviant, victima este construită prin biografia, suferință sau vulnerabilitate, iar contextual social este redus. Carter și Weaver atrag atenția asupra faptului că reprezentarea violenței în media depinde de rutine narative și de selectția detaliilor care fac evenimentul recognoscibil ca știre. Pentru această lucrare, observația este utilă deoarece explică de ce analiza nu poate rămâne la nivelul temei generale a articolului, ci trebuie să urmărească modul în care cazul este povestit. În cazul violenței împotriva femeilor, riscul principal este ca relatarea să rămână blocată între două extreme: pe de o parte, dramatizarea excesivă, iar pe de altă parte, neutralizarea birocată.

Dramatizarea excesivă pune accent pe detalii șocante și pe singularitatea crimei. Neutralizarea birocată transformă cazul într-o problemă de procedură, dosar, instantă sau competență instituțională. Ambele registre pot fi legitime jurnalistic, înțsă devin incomplete decă nu includ și întrebarea despre tiparul social al violenței. Din acest motiv, categoria dimensiunea de gen este indispensabilă în metodologia lucrării. Între aceste două extreme, rolul surselor devine decisiv pentru structura textului.

Dacă relatarea se bazează aproape exclusiv pe anchetatori, poliție, procurori sau instantă, cazul este explicat prin vocabular juridic și procedural. Dacă apar și specialiști în violență domestică, organizații pentru drepturile femeilor, date despre femicid sau informații despre servicii de sprijin, cadrul poate include o înțelegere mai amplă a fenomenului. De aceea, analiza nu urmărește doar ce informații sunt prezente, ci și cine are dreptul textual de a explica acele informații. Această observație leagă jurnalismul feminist de conceptul de autoritate interpretativă și de metodologia aplicată în capitolul empiric. Voina și Sabău adaugă o dimensiune utilă discuției despre reprezentare și autoritate interpretativă.

Studiul lor despre femeile rome arată că anumite grupuri de femei sunt adesea discutate în media fără ca propriile lor voci să fie incluse suficient, ceea ce produce o tensiune între vizibilitate și reprezentare. Deși lucrarea de față nu analizează femeile rome, conceptul este relevant deoarece arată că vizibilitatea mediatică nu este automat echivalentă cu reprezentarea adecvată. Aceeași logică poate fi aplicată violenței de gen: cazul poate fi intens discutat, dar vocile și cadrele care explică structura fenomenului pot rămâne secundare.

1.1 Mobilizarea socială și rolul discursului mediatic

Mobilizarea socială este abordată în această lucrare ca proces discursiv prin care un caz particular poate fi formulat ca problemă publică. Nu sunt analizate proteste, comentarii ale publicului sau schimbări de opinie, ci resursele de problematizare oferite de textele jurnalistice. Astfel, mobilizarea socială este discutată ca potențial textual, nu ca rezultat empiric măsurat.

Fraser offeră un reper important pentru această abordare prin conceptul de „subaltern counterpublics”, tradus aici prin „contra-publicuri subalterne”. Autoarea definește aceste spații ca „parallel discursive arenas”, în care grupurile subordonate pot „invent and circulate counterdiscourses”. Această definiție este relevantă pentru lucrarea de față deoarece arată că problemele sociale nu devin vizibile doar prin existența lor, ci și prin felul în care sunt formulate discursiv și puse în circulație publică de grupuri, instituții sau actori sociali. În cazul violenței împotriva femeilor, această idee este utilă deoarece aceeași realitate poate fi tratată ca problemă privată, domestică și izolată sau poate fi formulată ca problemă publică, legată de norme, instituții și responsabilității. Jurnalismul poate participa la această trecere atunci când nu se limitează la relatarea șocului, ci introduce date, surse specializate, explicații instituționale și vocabular care permite înțelegerea cazului ca fenomen social. În studiile despre mișcării sociale, Snow și Benford folosesc conceptele de „diagnostic framing”, „prognostic framing” și „motivational framing” pentru a descrie felul în care o problemă este identificată, sunt sugerate cauze sau responsabili și este formulată o formă de responsabilizare. În această lucrare, modelul nu este folosit pentru a demonstra existența unei mișcării sociale, ci pentru a justifica diferența dintre un text care doar relatează un eveniment și un text care offeră elemente de responsabilizare civică. Registrul civic provine din această combinație teoretică dintre sfera publică, framing și mobilizare. Un registru civic este prezent atunci când articolul offeră date, proceduri, explicații instituționale, surse experte sau elemente care ajută citiorul să înțeleagă cazul ca problemă publică.

Această noțiune nu înseamnă activism și nu implică participarea reală a publicului. Ea descrie strict modul în care textul pune la dispoziție un vocabular al responsabilizării. Registrul emoțional desemnează, în această lucrare, organizarea textului în jurul șocului, suspansului, suferinței, detalulului macabru sau exceptionalității. Termenul este folosit ca sintagmă operatională construită pentru analiza corpusului, nu ca o categorie preluată ca atare din literatura de specialitate. Emoția nu este tratată ca element negativ în sine și nu trebuie eliminată din relatarea violenței. Problema apare atunci când registrul emoțional rămâne singurul registru dominant și nu este însoțit de context, date, surse sau responsabilitate. În această situație, cazul poate deveni foarte vizibil, dar rămâne mai greu de interpretat ca parte a unei problema sociale.

Aceeași precizare este necesară și pentru registrul civic. În această lucrare, registrul civic este folosit ca sintagmă operatională pentru a descrie situațiile în care textul pune la dispoziție date, explicati i institutionale, surse specializate, proceduri sau elemente de responsabilizare publică. Termenul nu desemnează activism și nu presupune participarea reală a publicului, ci descrie strict modul în care textul poate organiza discursiv o problemă ca problemă publică.

Autoritatea interpretativă este tratată separat în subcapitolul 1.3 ca noțiune operatională derivată din teoria framingului și din analiza surselor jurnalistice. Ea nu este prezentată ca definiție preluată de la Castells sau de la un singur autor, ci ca instrument de analiză prin care se observă cine primește în text dreptul de a explica evenimentul. Castells este relevant pentru această discuție nu pentru definirea autorității interpretative, ci pentru înțelegerea comunicării ca spațiu în care se construiesc relații de putere și contra-putere. În lucrarea de față, această perspectivă este folosită doar pentru a susține ideea că textele jurnalistice pot participa la formularea publică a unor problema sociale. Aplicată la analiza de față, ideea sugerează că textele jurnalistice nu sunt doar vehicule de informație, ci și spații în care se organizează interpretări despre responsabilitate, instituții, victime și violență împotriva femeilor.

Mobilizarea discursiva este legată și de affect. Sundén și Paasonen arată că în spațile digitale feministe, rușinea, furia și recuperarea unor termeni ofensatori pot deveni resurse de rezistență și solidaritate. Această sură nu este folosită pentru a analiza direct articolele din corpus, ci pentru a susține ideea că emoția nu trebuie tratată ca opus al civismului. În analiza de față, emoția devine relevantă atunci când este legată de un cadru interpretativ mai larg; în absența acestui cadru, ea rămâne doar reacție afectivă produsă de organizarea dramatică a textului. Pentru Finlanda, Sakki și Martikainen arată că misoginia online împotriva unei femei aflate într-o pozitție politică înaltă este construită prin practici afectiv-discursive care combină moralizarea, ridiculizarea și devalorizarea competenței. Pettersson și colaboratori arată că misoginia poate fi mascată prin umor în comunicarea politică. Aceste studii susțin ideea că discursul public despre femei nu poate fi analizat doar prin prezența sau absenta termenului feminism. Este nevoie de observarea registrelor și a felului în care femeile sunt plasate în text. În analiza empirică nu voi folosi o opoziție simplă între emoție și rațiune. Mai potrivit este raportul dintre dramatizare și contextualizare: dramatizarea descrie felul în care textul creează tensiune și impact, iar contextualizarea descrie felul în care textul leagă cazul de mecanisme sociale, relații de putere, instituții și responsabilități.

1.1.1 Clarificare conceptuale: violentă de gen, femicid și violentă în relațiile intime

Violença de gen este termenul umbrelã folosit în această lucrare pentru a desemna forme de violență legate de inegalităti, norme și relații de putere între genuri. Convenția de la Istanbul definește „gender-based violence against women” ca violență „directed against a woman because she is a woman” sau care afectează femeile în mod disproportional. Această definiție este importantă deoarece leagă violența de gen nu doar de actul violent în sine, ci și de pozitția socială a femeilor și de caracterul disproportional al violenței îndreptate împotriva lor. Pentru lucrarea de față, definiția justifică analiza cazurilor selectate nu doar ca fapte penale, ci ca situații care pot fi legate discursiv de un fenomen social mai larg. Convenția definește violența împotriva femeilor ca „a violation of human rights” și „a form of discrimination against women”. Prin această formulare, violența împotriva femeilor este plasată într-un cadru juridic și social mai larg, care depășește simpla descriere a unui act individual. În analiza de față, această perspectivă permite observarea diferenței dintre articolele care tratează violența ca incident izolat și articolele care o leagă de relații de putere, vulnerabilitate, responsabilitate instituțională sau inegalitate de gen.

Femicidul desemnează uciderea femeilor în contexte în care genul victimei și relațiile de putere dintre genuri sunt relevante pentru producerea sau interpretarea crimei. Russell și Radford definesc femicidul ca „misogynous killing of women by men”. Această formulare este utilă deoarece evidențiază caracterul de gen al violenței letale și diferențiază femicidul de alte forme de omucidere. În lucrare, termenul nu este aplicat automat oricărui caz în care victima este femeie, ci este urmărit prin indicatori textuali precum relația victimă-agresor, istoricul de abuz, ordinul de restricție, violența domestică sau formulările explicite despre violența împotriva femeilor. Violența în relațiile intime este o subcategorie relevantă pentru această cercetare deoarece unele articole din corpusul finlandez menționează relația dintre victimă și agresor. Convenția de la Istanbul include în definiția violenței domestice actele care apar „between former or current spouses or partners”. Această precizare este utilă pentru analiza articolelor în care apar indicatori precum „possible domestic violence”, „former partner” sau ordin de restricție, deoarece arată că relația dintre victimă și agresor poate modifica felul în care cazul este încadrat jurnalistic. Violența domestică indică frecvent spațiuul relațional sau familial al violenței, în timp ce violența de gen indică legătura cu norme și inegalități între genuri. Un caz poate fi simultan violență domestică, violență în relație intimă și violență de gen, dar fiecare termen evidențăază un nivel diferit al analizei. În corpus, această diferență permite observarea cazurilor în care articolul menționează relatția victimă-agresor fără să formuleze explicit violența ca problemă de gen. În unele lucrări se folosește și termenul feminicid pentru a accentua rolul complicității, impunității sau eșecului instituțional în perpetuarea violenței împotriva femeilor. Prezenta lucrare păstrează termenul femicid ca noțiune principală, iar dimensiunea instituțională este urmărită prin categoriile definirea problemei și atribuirea responsabilității.

Această alegere menține coerența terminologică. În analiza empirică nu voi presupune automat că orice articol despre o femeie ucisă construișește un cadru de femicid. Voi urmări indicatorii textuali: termenii folosiți pentru violență, relația dintre victimă și agresor, istoricul de abuz, existența unui ordin de restricție, referirea la violența domestică sau violența împotriva femeilor și prezența unor surse capable să contextualizeze fenomenul. Astfel, conceptul este aplicat verificabil, nu intuitiv. Această operationalizare este importantă pentru corpus deoarece articolele selectate nu folosesc aceiași termeni și nu au aceeași structură factuală. În corpusul românesc, analiza verifică dăcă un caz foarte vizibil este legal explicit de violența împotriva femeilor sau rămâne încadrat prin procedură, anchetă și răspundere instituțională. În corpusul finlandez, analiza verifică dăcă formule precum „possible domestic violence”, „former partner”, „restraining order” sau „violence against women persists” funcționează ca indicatori ai unei contextualizări de gen. Astfel, termenii teoretici nu rămân abstrăci, ci devin criterii concrete de lectură.

1.2 Framingul mediatic și constructția cadrului interpretativ

Framingul este conceptul metodologic central al lucrării. În sens general, framingul desemnează procesul prin care un text selectează anumite aspecte ale realității și le face mai vizibile pentrugititor. Entman somespects ofaperceived reality“și aleface mai proeminenteîntruntextcomunicativ. Aceastădefinițieesterelevantăpentru lucrarea de fațădeoarece arată că presanu doar relatează evenimentei,ciorganizează modulîncare acesteadevininteligibilepublic.În aceașilucrare, aceste funcții nu sunt preluate mecanic, ci sunt adaptate obiectului cercetării prin categorii aplicabile corpusului: definirea problemei, atribuirea responsabilității, dimensiunea de gen, autoritatea interpretativă și registrul textual. Astfel, analiza nu urmărește doar tema generală a articolului, ci modul concret în care textul stabilește ce este problema, cine apare responsabil și ce tip de interpretare devine dominantă.

Pan și Kosicki propun o abordare utilă pentru analiza știrilor, deoarece arată că framingul poate fi observat în structura discursului jurnalistic: titlu, organizare sintactică, structură tematică și procedee retorice. Această perspectivă permite trecerea de la definițiི་ abstracte la indicatori concreți. În lucrare, indicatorii principali sunt titlul, leadul, sursele citate, actorii vizibilizati, ordinea informațiilor și tipul de vocabular utilizat. Pentru claritate terminologică, framingul desemnează procesul de selecție și accentuare, cadrul interpretativ desemnează rezultatul observabil al acestui proces, iar cadrul narativ desemnează organizarea de tip poveste a articolului. Când spun că un articol are un cadru juridic, instituțional, dramatic sau contextual, nu descriu intenția jurnalistului sau a publicației, ci structura textuală dominantă. Când folosesc expresia cadru narativ, mă refer la succesiunea evenimentelor, actorii centrați, suspansul și detaliile care produc organizarea povestirii.

Această distinctție este importantă deoarece un articol poate avea un cadru interpretativ instituțional și, simultan, un cadru narativ dramatic. De exemplo, un text poate discuta eșecuri ale poliției, dar să o facă prin detalii ale anchetei care cresc suspansul. Invers, un text poate avea un cadru juridic sobru, dar să păstreze în fundal dimensiunea relatională a violenței. Analiza trebuie să observe aceste combinații, nu să reducă articolul la o singură etichetă.

: Table 1 summary: La adaptación de las funciones de framing de Entman para el análisis de casos de violencia. El marco se divide en tres funciones principales y dos categorías transversales. Primero, la definición del problema se analiza mediante el título, el lead y la temática dominante para determinar si el caso se formula como un incidente, falla institucional, violencia doméstica, femicidio o problema social. Segundo, la interpretación causal identifica a los responsables, rastreando la mención de agresores, instituciones, policía, justicia, servicios de emergencia o el contexto relacional. Tercero, la evaluación moral examina el léxico y la dramatización para observar si existe culpabilización, contextualización o prudencia jurídica. Finalmente, se aplican dos categorías transversales: la dimensión de género, que vincula el caso con la violencia contra las mujeres mediante indicadores como órdenes de restricción o historial de abuso, y la autoridad interpretativa, que identifica quién tiene el derecho de explicar el evento, ya sean instituciones, expertos, víctimas o el agresor.

1.3 Autoritatea interpretativă în discursul journalistic

În această lucrare, autoritatea interpretativă este folosită ca noțiune operatională derivată din teoria framingului și din analiza surselor jurnalistice. Termenul nu este tratat ca un concept teoretic autonom, definit de un singur autor, ci ca instrument prin care se observă cine primește în text dreptul de a explica evenimentul. În modelul lui Entman, framingul presupune definirea problemei, interpretarea cauzelor și atribuirea responsabilității. De aceea, întrebarea „cine explică problema?” devine importantă pentru analiza cadrului interpretativ.

Autoritatea interpretativă desemnează, în această cercetare, distribuirea spațiului explicativ între actorii prezenți în text: poliție, procurori, instanțe, politicieni, experți, organizații pentru drepturile femeilor, victime, familii sau agresori. Nu contează doar cine este menționat, ci cine are capacitatea textuală de a da sens cazului. Privilegierea instituțiilor judiciare sau polițienești orientează explicatia spre un cadru juridic ori procedural. Includerea experților, a datelor despre violența împotriva femeilor, a organizațiilor specializate sau a informațiilor despre istoricul de abuz poate extinde cadrul spre o înțelegere socială și contextuală a fenomenului.

Această abordare este susfinată și de Pan și Kosicki, care arată că framingul poate fi observat în structura discursului jurnalistic, prin organizarea tematică, sintactică și retorică a textului. În acest sens, sursele nu sunt elemente neutre ale relatății, ci participă la construcția cadrului interpretativ. Ele indică ce tip de cunoastere devine dominantă în text: juridică, instituțională, politică, statistică, experiențială sau feministă.

Această idee se leagă de observațiile lui Rovența-Frumușani și Stoica despre reprezentarea femicidului în presa românească. Studiul lor arată că sursele instituționale și actorii juridici pot domina relatarea, în timp ce vocile capabile să formuleze o interpretare feministă sau structurală apar mai rar. În lucrarea de față, această observație este transformată într-o categorie concretă de analiză: cine explică problema și ce tip de cunoastere devine centrală.

În plan metodologic, autoritatea interpretativă este urmărită ca o categorie transversală, nu ca simplă listă de surse. Întrebarea nu este doar cine apare citat în articol, ci ce tip de explicație devine dominantă prin selecția acelor surse. O relatare construită în jurul poliției, procurorilor sau instanței poate produce un cadru juridic legitim, dar limitat la dosar, procedură și răspundere penală. O relatare care include experți în violență domestică, organizații pentru drepturile femeilor, date despre femicid sau informații despre servicii de protecție poate extinde cadrul către o problemă socială. Prin urmare, aceeași temă poate primi sensuri diferite în funcție de vocile cărora textul le acordă drept de interpretare.

Această categorie este necesară mai aleas pentru comparația dintre corpusuri, deoarece permite observarea modului în care articolele explică violența prin surse diferite: instituții, anchetă, documente judiciare, relația victimă-agresor, date statistice sau voci specializate. Diferența dintre aceste surse nu stabilește o ierarhie între sisteme media, ci arată cum actorii vizibilizati modifică nivelul la care cazul este explicat: penal, procedural, relational sau social.

Framingul este deosebit de important în cazul violenței împotriva femeilor deoarece același fapt poate fi prezentat ca incident individual, crimă monstruoasă, eșec instituțional, dosar juridic, violență domestică sau manifestare a unui fenomen social. Diferența nu este doar de stil. Ea influențează nivelul la care textul planează responsabilitatea și tipul de explicatie pe care îl face disponibil. Cernat și Hașdeu arată că în acoperirea cazului Caracal dimensiunea violenței de gen a fost adesea secundară în raport cu eșecul instituțional și cu alte cadre dominante. Această observație nu este reluată aici pentru a transforma teoria în analiză empirică, ci pentru a justifica de ce framingul este instrumentul potrivit: el permite observarea modului în care o temă foarte vizibilă poate fi totuși formulată prin cadre diferite. În analiza de față, framingul nu este folosit pentru a demonstra ce gândește publicul.

Lucrarea nu include comentarii, interviuri sau date de audiență. De aceea, formulările vor rămâne la nivel textual: articolul „privilegiažă”, „formulează”, „sugerează”, „include”, „marginalizează” sau „construiește” un anumit cadru. Nu voi afirma că publicul a fost convins, mobilizat sau schimbat în absența unor date de receptție. Prin această delimitare, framingul devine legătura dintre teorie și metodă. El permite aplicarea acelorași întrebări asupra tuturor articolelor: ce problemă este construită, cine apare responsabil, unde este plasată dimensiunea de gen, ce surse primesc autoritate interpretativă și ce registru textual domină. Un avantaj al modelului Entman este faptul că permite analiza pe mai multe niveluri.

Dacă un articol definește problema ca eșec 112, interpretarea cauzală va fi probabil instituțională. Dacă o definește ca violență domestică, interpretarea cauzală va include relația victimă-agresor și posibilul istoric de abuz. Dacă o definește ca „tragedie” și insistă pe detalii macabre, evaluarea morală va fi construită în jurul șocului și exceptionalității. Aceste diferențe pot fi observate fără a presupune intențiile jurnaliștilor. Modelul Pan și Kosicki este util pentru că mută analiza de la concluzie generală la structura concretă a textului. Titlul este relevant deoarece fixează prima interpretare disponibilă.

Leadul este relevant deoarece stabilește ce informație primește prioritate. Sursele sunt relevante deoarece stabilesc cine explică evenimentul. Lexicul este relevant deoarece poate marca prudență juridică, dramatizare, contextualizare sau responsabilizare. În acest fel, analiza devine demonstrabilă prin exemple, nu doar afirmativă.

2. Metodologia cercetärii

Capitolul metodologic prezintă pașii prin care corpusul este citit și comparat. Cercetarea este calitativă, comparativă și interpretativă, iar rezultatele sunt formulate la nivelul textelor analizate.

2.1 Obiectivul general

Obiectivul general al lucrării este analizarea modului în care articolele selectate din corpusul românesc și corpusul finlandez încadrează jurnalistic violența împotriva femeilor prin definirea problemei, atribuirea responsabilității, dimensiunea de gen, autoritatea interpretativă și registrul textual.

2.2 Obiective specific

Obiectivele specifice sunt: identificarea principalelor cadre interpretative din articolele analizate; analiza modului în care este atribuită responsabilitatea; observarea prezenței explicite, implicite sau insuficient dezvoltate a dimensiunii de gen; identificarea tipurilor de autoritate interpretativă prezente în texte; compararea registrelor emoțional, civic și mixt; explicarea diferențelor de framing dintre corpusul românesc și corpusul finlandez fără a presupune echivalența factuală a czaurilor.

2.3 Întrebările de cercetare

Întrebările de cercetare sunt formulate astfel:

1. Cum este definită problema violenței împotriva femeilor în articolele analizate?

2. Cáror actori sau structuri le este atribută responsabilitatea?

3. În ce măsură dimensiunea de gen este prezentă explicit, prezentă implicit sau insuficient dezvoltată în articole?

4. Ce forme de autoritate interpretativă apar în texte?

5. În ce măsură articolele privilegiaază un registru emoțional, un registru civic sau un registru mixt?

6. Ce diferențe apar între corpusul românesc și corpusul finlandez în privința cadrului dominant, a autorității interpretative și a contextualizării de gen?

2.4 Tipul cercetäri și abordarea metodologică

Lucrarea utilizează analiza calitativă de conținut combinată cu analiza framingului. Krippendorff definește analiza de conținut ca „a research technique for making replicable and valid inferences from texts” către contextele utilizății lor. Aceată definiti este relevantă pentru lucrarea de față deoarece analiza nu urmărește impresii generale desprre articole, ci indicatori textuali verificabili: titluri, leaduri, surse, termeni de gen, tipuri de responsabilitate și registru dominant.

Analiza framingului este aplicată pornind de la Entman, care arată că un cadru poate organiza definirea problemei, interpretarea cauzală, evaluarea morală și posibilele forme de responsabilizare. În această cercetare, aceste funcții sunt adaptate la tema violenței împotriva femeilor prin cinci categorii principale: definirea problemei, atribuirea responsabilității, dimensiunea de gen, autoritatea interpretativă și registrul textual. Astfel, metodologia leagă teoria de analiza concretă a corpusului. Dimensiunea de gen și autoritatea interpretativă sunt introduse ca dimensiuni transversale, deoarece tema cercetării cere observarea modului în care violența împotriva femeilor este numită, explicată și atribuită unor surse de autoritate. Fișa de lectură aplicată articolelor a urmărit cinci întrebări de bază: ce anunță titlul ca problemă principală; cine apare ca actor responsabil sau explicativ; ce termeni de gen apar sau lipsesc; ce tip de surse offeră explicatia; dacă textul se sprijină mai mult pe detaliu dramatic sau pe contextualizare. Aceste întrebări au fost aplicate identic asupra tuturor articolelor pentru a asigura paralelismul analitic. În citarea articolelor din corpus, expresiile-cheie sunt utilizate ca indicatori textuali în cadrele identificate. De exemplu, o formulare din titlu poate indica intrarea principală în caz, iar o sursă citată poate indica tipul de autoritate interpretativă. Prin urmare, analiza nu se bazează pe impresia generală produsă de articol, ci pe elemente care pot fi verificate în text: termenii aleși, actorii vizibilizăți, ordinea informațiilor și tipul de explicatie disponibilă.

2.5 Corpusul analizat și criteriile de selectție

Corpusul este format din opt article jurnalistice online: patru din România și patru din Finlanda. În cazul României, articlele se referă la cazul Caracal și au fost selectate pentru că reprezintă registre distincte: procedural, politico-discursiv, dramatic și juridico-institutional. În cazul Finlandei, articlele au fost selectate pentru că includ cazuri de violență impotriva femeilor sau contextualizări despre violența impotriva femeilor, cu indicatori precum violentă domestică, ordin de restriție, condamnare sau persistența violenței împotriva femeilor. Corpusurile nu sunt simetrice factual: corpusul românesc urmărește variația framingului în jurul aceluiși caz, iar corpusul finlandez urmărește variația framingului în jurul unor texte diferite, dar comparabile prin temă. Selectția articolelor românești permite observarea modului în care același caz poate fi încadrat diferit de publicații diferite sau de articole diferite.

Selectția articolelor finlandeze permite observarea diferenței dintre relatarea unui caz concret și contextualizarea statistică sau socială. În ambele situații, criteriul principal este relevanța pentru analiza framingului, nu volumul total al acoperirii media. Asimetria dintre corpusuri este asumată metodologic. Corpusul românesc urmărește felul în care același caz este reîncadrat prin articole diferite, în timp ce corpusul finlandez urmărește felul în care texte diferite activează indicatori comparabili ai violenței împotriva femeilor. Prin această alegere, comparația nu susține că evenimentele sunt identice, ci verifică modul în care apar aceleași categorii analitice: definirea problemei, atribuirea responsabilității, dimensiunea de gen, autoritatea interpretativă și registrul textual.

Este important de precizat că scopul comparației nu este compararea evenimentelor în sine, ci compararea cadrelor interpretative. Corpusul românesc pornește de la același caz și observă variația cadrelor în jurul lui, în timp ce corpusul finlandez pornește de la texte diferite și observă indicatori comparabili ai violenței în potriva femeilor. Prin urmare, comparația nu stabilește o echivalență între fapte, victime, agresori sau proceduri judiciare.

Comparația este făcută la nivel de constructție discursivă: cum textele definesc problema, atribuie responsabilitatea, introduc sau marginalizează dimensiunea de gen, distribuie autoritatea interpretativă și organizează registrul textual.

Criteriile de includere au fost următoarele: relevanța directă pentru violența împotriva femeilor sau pentru cazul Caracal; prezența unor indicatori textuali suficienti pentru analiza framingului; diversitatea registrelor; posibilitatea comparății prin aceleșa categorii; accesibilitatea textelor. Criteriul comparabilității a fost plasat înaintea accesibilității, deoarece scopul principal este analiza cadrului interpretativ, nu simpla disponibilitate a articolelor. Pentru Finlanda, utilizarea articolelor în limba engleză este o limită, dar și o condiție practică a comparației. Această alegere nu permite concluzii despre întreaga presă finlandează.

Edițiile în finlandezd sau suedeză pot include nuanțe tematice, surse ori contexte care nu apar în textele în engleză. Această limită poate influența rezultatele, deoarece analiza surprinde doar felul în care publicațiile selectate formulează tema pentru publicul accesibil prin limba engleză.

Table 2 summary: El corpus analizado se compone de artículos de prensa de Rumania y Finlandia, cada uno aportando una perspectiva distinta a la investigación. En el caso de Rumania, los artículos de PressOne y Libertatea proporcionan marcos procedimentales, institucionales, político-discursivos y dramáticos, centrándose en el caso Caracal y la gestión de los operadores del 112. Por otro lado, los artículos de Finlandia, provenientes de Yle News y Helsinki Times, aportan marcos relacionales, jurídicos y estructurales, destacando la violencia doméstica, las sentencias judiciales y la persistencia de la violencia contra las mujeres a pesar de la baja tasa de homicidios en el país.

2.6 Categoriiile de analiză și operationalizarea

Categoriile de analiză sunt formulate ca întrebări aplicate fiecărui articol. Ele derivă din teoria framingului și din obiectivul tematic al lucrării. În loc să repet explicația fiecărei categorii în analiza empirică, tabelul următor stabilește definițiile și indicatorii utilizăți.

Dimensiunea de gen este inclusă explicit în metodologia lucrării deoarece răspunde direct întrebărilor de cercetare. Ea nu se reduce la simpla menționare a faptului că victima este femeie, ci este identificată prin termeni, surse și informații care leagă cazul de violența domestică, violența împotriva femeilor, femicid, relații intime, control, ordin de restriție sau istoric de abuz. Autoritatea interpretativă desemnează dreptul textual de a explica evenimentul. Aceasta este observată prin actorii și sursele care primesc spațiu explicativ în articol: institutii, instanțe, poliție, experți, organizații pentru drepturile femeilor, agresorul sau alte voci implicate. Când textul citează experți, organizații specializate ori date despre violența împotriva femeilor, cadrul poate deveni mai contextual. Când textul privilegiază doar anchetatori, actorii juridici sau institutionali, explicația tinde să rămână juridică ori procedurală.

Categoriiile din tabel reprezintă definiți operaționale construite pentru această cercetare, nu definiți preluate integral de la un singur autor. Ele sunt formulate prin combinarea mai multor repere teoretice: teoria framingului, unde cadrul este analizat prin definirea problemei, atribuirea cauzelor, evaluarea morală și posibila recomandare de responsabilizare; teoria mobilizării prin cadre diagnostice, prognostice și motivaționale, care explică modul în care o problemă este identificată, interpretată și orientată către o posibilă formă de responsabilizare; și perspectiva lui Fraser asupra transformății unor experiențe marginalizate în probleme publice. Pentru registrul emoțional, indicatorii sunt formulați și prin raportare la observațiile lui Cernat și Hașdeu privind tendința unor texte media de a deplasa atenția de la violența de gen către detalii șocante, individualizare și dramatizare. În aplicarea acestor repere, tabelul nu introduce concepte autonome, separate de cadrul teoretic al lucrării, ci transformă teoria în indicatori aplicabili corpusului. Registrul emoțional este identificat atunci când textul privilegiază afectul, suspansul, detalul șocant sau exceptionalitatea cazului.

Registrul civic este identificat atunci când textul offeră date, explicații, surse experte, responsabilizare instituțională sau legături cu o problemă socială mai largă. Registrul mixt desemnează situação în care aceeași relatare combină încărcătura afectivă a cazului cu elemente de contextualizare, procedură sau responsabilitate publică.

Table 3 summary: El marco de análisis se divide en cinco categorías clave para examinar textos. Primero, la Definirea problemei busca identificar el problema central mediante el título, el lead y el tema dominante. Segundo, la Atribuirea responsabilității analiza a quién se culpa, evaluando al agresor, instituciones y actores políticos. Tercero, la Dimensiunea de gen determina si se trata de violencia contra la mujer buscando indicadores como femicidio, violencia doméstica o historial de abuso. Cuarto, la Autoritatea interpretativă identifica quién tiene el derecho de explicar el evento, basándose en fuentes, expertos o víctimas. Finalmente, el Registrul textual analiza el tono emocional o cívico a través del léxico jurídico, factual o detalles impactantes.

: Table 4 summary: La operacionalización de los registros emocionales, cívicos y mixtos, así como de las dimensiones de género y autoridad interpretativa. El registro emocional se define por la dramatización y el afecto, utilizando indicadores como detalles chocantes, léxico de tragedia y enfoque en el sufrimiento. El registro cívico se centra en la responsabilidad pública e instituciones, apoyándose en datos, expertos, legislación y procedimientos. El registro mixto combina ambos enfoques, presentando títulos emocionales con cuerpos de texto orientados a procesos o contextos sociales. Finalmente, se incluyen dos categorías transversales: la dimensión de género, que identifica violencia doméstica o femicidios mediante términos como ex pareja u órdenes de restricción, y la autoridad interpretativa, que analiza quién tiene espacio en el artículo, citando a la policía, tribunales, expertos u organizaciones de derechos humanos.

2.7 Limitele cercetärii

Numărul redus de articole este compatibil cu obiectivul unei cercetări calitative exploratorii, în care accentul cade pe analiză aprofundată nu pe reprezentare statistică. Toate articolele au fost analizate de un singur cercetător utilizând aceeași grilă operatională și aceleși categorii analitice.

Cercetarea are trei limite principale. Prima limită este dimensiunea restrânsă a corpusului. Cele opt articole analizate nu permit concluzii generalizabile despre întreaga presă românească sau finlandeză. A doua limită este utilizarea articolelor finlandeze în limba engleză, ceea ce nu acoperă presa finlandeză în limba finlandeză sau suedeză.

A treia limită este faptul că analiza rămâne la nivel textual și nu include date de receptție. Aceste limite delimitează rezultatele fără să le anuleze relevanța. Scopul cercetării nu este acoperirea exhaustivă a tuturor publicațiilor, ci testarea unei scheme de analiză coerente asupra unui corpus ales intențional. Rezultatele trebuie citite ca observații calitative despre textele selectate.

3. Analiza empirică

Analiza empiričā aplicātā aceleasī categorii asupra corpusului românesc și finlandez. Fiecare secțiune urmărește o întrebare distinctă și folosește expresii concrete din titluri sau din formulările disponibile ca indicatori textuali.

3.1 Contextul cazului analizat

Cazul Caracal este folosit ca reper românesc deoarece a generat o acoperire mediatică amplă și a concentrat simultan teme de violență împotriva femeilor, eșec instituțional, anchetă penală și responsabilitate publică. Cernat și Hașdeu notează că acest caz a generat mii de articole în perioada analizată de ele. Contextul Caracal este relevant pentru capitolul empiric deoarece permite observarea felului în care aceeași tragedie poate fi încadrată prin procedură, propagandă, anchetă dramatică sau proces juridic. Astfel, cazul este un teren potrivit pentru analiza diferenței dintre vizibilitate și contextualizare de gen. Pentru corpusul finlandez, contextul este diferit: articolele nu se referă la același eveniment, ci la czuri și contextualizări distincte. Comparatia este posibilă deoarece nu se compară faptele, ci cadrele interpretative. În ambele corpusuri, analiza urmărește aceleși categorii: definirea problemei, responsabilitatea, dimensiunea de gen, autoritatea interpretativă și registrul emotional sau civic.

3.2 Analiza framingului în corpusul românesc

Corpusul românesc este format din patru articole despre cazul Caracal, selectate pentru registre distincte. În loc să tratez corpusul ca bloc omogen, analiza urmărește differentèle dintre articole și compară modul în care fiecare text construiște problema, responsabilitatea și dimensiunea de gen.

3.2.1 Definirea problemei

Primul articol PressOne, „Cum ar fi trebuit să procedeze operatorii 112 în cazul Caracal, conform propriului manual de operare”, definește problema printr-o întrebare procedurală. Indicatorii principali sunt expresiile „cum ar fi trebuit”, „operatorii 112” și „manual de operare”. Aceste formule planează problema în zona regulilor instituționale și a funcționării sistemului de urgență. Cazul este prezent, dar nu este definit în primul rând ca femicid sau violență de gen, ci ca situação în care procedurile nu au functionat conform normelor invocate de articol. Interpretarea trebuie formulată prudent: relatarea nu neagă dimensiunea de gen, dar nu o folosește ca aixă principală a cadrului. În termenii lui Entman, definirea problemei este procedurală, iar interpretarea cauzală este legată de acțiunea sau inacțiunea instituțională. Din această perspectivă, articolul offeră o resursă civică importantă, dar mai ales în registrul responsabilizării administrative. Al doilea articol PressOne, „Propagandă plătită pe Facebook în cazul Caracal. Ce mesaje au răspândit și pe câți bani”, definește problema ca instrumentalizare discursivă a tragediei. Expresiile-cheie sunt „propagandă plătită”, „Facebook”, „mesaje” și „bani”. Aici, cazul nu este explicat prin mecanismele violenței de gen, ci prin circulația politică și financiară a mesajelor în spațiuul digital. Problema devine competiția pentru controlul interpretării publice.

Articolul Libertatea din 2019, „Tragedia de la Caracal | Anchetatorii au luat în calcul și că în butoi ar fi fost incendiate osele altcuiva și au verificat mormântul cărinților lui Dincă...”, definește problema prin registrul anchetei și al detaliului macabru. Expresiile „butoi”, „oase”, „mormântul cărinților” și numele agresorului indică o focalizare pe proba materială, suspansul anchetei și dimensiunea șocantă a cazului. În acest articol, cadrul dramatic este mai vizibil decât cadrul social al violenței împotriva femeilor. Relatarea Libertatea din 2025, „Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămași din lotul polițitilor și magistrilor acuzați că nu au salvat-o pe Alexandra din mâninile lui Gheorghe Dincă”, definește problema prin răspundere juridico-institutională.

Expresiile „procesul”, „poliştirilor și magistrilor” și „acuzați că nu au salvat-o” indică o reactualizare a cazului prin mecanisme judiciare. Spre deosebire de articolul din 2019, accentul cade mai puțin pe detaliul macabru și mai mult pe responsabilitatea instituțională. Concluzia intermediară a acestei secțiuni este că definirea problemei în corpusul românesc nu este unitară.

Același caz este construit ca problemă procedurală, discursiv-politică, anchetatorială dramatică și juridico-institutională. Dimensiunea de gen rămâne în general în fundalul acestor cadre, ceea ce confirăm nevoia unei secțiuni separate dedicate acestei categorii. Concluzia intermediară a acestei secțiuni este că definirea problemei în corpusul românesc nu este unitară. Același caz este construit prin patru intrări interpretative diferite: procedura de urgență, circulația politică a mesajelor, ancheta dramatică și răspunderea juridico-institutională.

Formula „operatorii 112” și trimiterea la „manual de operare” orientează lectura spre funționarea instituțională a sistemului de urgență. Expresia „propagandă plătită” mută accentul spre instrumentalizarea discursivă a tragediei în spațiul digital. În articolul Libertatea din 2019, termeni precum „butoi”, „oase” și „mormânt” activează un registru anchetatorial și dramatic. În textul din 2025, termenii „procesul”, „poliștilor și magistrilor” și „acuzați că nu au salvat-o” planează cazul în cadrul răspunderii juridice și instituționale.

Această diferență arată că dimensiunea de gen poate rămăne secundară chiar într-un caz de violență împotriva unei adolescente. Dacă relatarea intră în subiect prin procedură, propagandă, probă materială sau proces, violența împotriva femeilor trebuie formulată suplimentar prin termeni, surse sau contextualizare. În absența acestor elemente, faptul că victima este femeie rămâne informație factuală, nu cadră interpretativ dominant.

3.2.2 Atribuirea responsabilității

Atribuirea responsabilității variază în funcție de cadrul fiecărui articol. În textul PressOne despre operatorii 112, responsabilitatea este atribuită în primul rând sistemului de urgență și operatorilor care trebuia să acționeze conform „manualului de operare”. Responsabilitatea este instituțională, dar formulată tehnic: nu se discută doar vina abstractă a statului, ci distanța dintre procedură și aplicarea ei. În articolul PressOne despre propaganda plătită, responsabilitatea este atribuită actorilor care folosesc tragedia ca resursă de comunicare politică. Titului întreabă „ce mesaje au răspândit și pe câți bani”, ceea ce mută analiza spre actorii care plătesc, distribuie și controlează discursul digital. Această responsabilitate este diferită de cea procedurală: nu privește intervenția de urgență, ci folosirea publică a cazului. În articolul Libertatea din 2019, responsabilitatea este mai puțin structurată în termeni civici și mai mult concentrată în jurul anchetei și al agresorului. Numele lui Dincă apare în titlu, iar detaliile despre „butoi”, „oase” și „mormânt” produc o focalizare pe figura criminală și pe materialitatea anchetei. Aici, responsabilitatea individuală și tensiunea anchetatorială sunt mai vizibile decât responsabilitatea structurală. În articolul Libertatea din 2025, responsabilitatea este formulată prin actorii instituționali: „politiști” și „magistrați”. Expresia „acuzați că nu au salvat-o” introduce o responsabilitate juridică directă, diferită de simpla critică morală. Textul reactualizează cazul prin întrearea privind consecințele instituționale ale neresponsabilizarei. Comparativ în interiorul corpusului românesc, responsabilitatea se distribuie pe patru niveluri: procedură, discurs politic, agresor/anchetă și sistem juridic.

Ceea ce apare mai rar este responsabilitatea socială în sens larg, legată de violența împotriva femeilor ca fenomen. Aceasta observație este compatibilă cu studiul lui Cernat și Hașdeu, care arată deplasarea cadrului de gen spre eșecul instituțional și alte cadre dominante. Concluzia intermediară a acestei secțiuni este diferită de cea anterioră: nu discută cum este definit cazul, ci cine primește responsabilitate în text. Corpusul românesc nu este lipsit de responsabilizare, dar responsabilizarea este mai ales instituțională, juridică sau discursiv-politică. Responsabilitatea de gen, înțeleasă ca legătură cu tipare sociale ale violenței împotriva femeilor, rămâne mai slab formulată. În raport cu autoritatea interpretativă, fiecare articol conferă drept de explicare unor actorii diferiti. PressOne 112 privilegiază documentul procedural și logica instituției de urgenă. PressOne Facebook privilegiază analiza mesajelor și a costurilor, deci un tip de autoritate legată de verificarea comunicării digitale.

Libertatea 2019 privilegiază ancheta și proba materială. Libertatea 2025 privilegiază instanța și acuzațiile împotriva unor actorii instituționalii. Aceasta distribuție explică de ce responsabilitatea este prezentă, dar apare în forme diferite.

O absență importantă în acest corpus este autoritatea interpretativă feministă sau specializată în violență de gen. Dacă în articole ar apărea experți în violență domestică, reprezentanți ai organizațiilor pentru drepturile femeilor sau date despre femicid, responsabilitatea ar putea fi formulată și la nivel social. În forma analizată, responsabilitatea este vizibilă, dar rămâne mai ales procedurală, politică, juridică sau penală. Din acest punct de vedere, corpusul românesc arată o diferență între responsabilizare și explicație socială. Textul despre 112 responsabilizează prin procedură, materialul jurnalistic despre Facebook responsabilizează prin mecanisme de comunicare politică, iar articolul despre proces responsabilizează prin instanță.

Totuși, ficiana dintre aceste forme nu explică stabil violența împotriva femeilor ca fenomen. Aceasta diferență este importantă deoarece un articol poate fi critic față de instituții fără să fie construit și ca analiză de gen. În termenii lui Entman, cauza poate fi plasată în instituții, dar problema poate să nu fie definită ca violență de gen.

3.2.3 Dimensione a de gen

Titlurile sunt utilizate ca punct de intrare în analiza framing-ului, dar interpretarea se bazează și pe informațiile, sursele și contextualizările prezentate în corpul textului.

Dimensiunea de gen este categoria care verifică dacă articolele leagă cazul Caracal de violența împotriva femeilor, femicid sau tipare de violență de gen. Această categorie nu se suprapune peste existența unei victime femei. Un articol poate relata uciderea unei femei fără să construiască un cadru de gen. Din acest motiv, analiza urmărește termenii și sursele care fac sau nu fac această legătură. În articolul PressOne despre operatorii 112, dimensiunea de gen este implicită. Cazul privește o adolescentă victimă a violenței, dar titlul și unchiul articolului privilegiazd procedurile de urgenă: „operatorii 112” și „manual de operare”. Indicatorii de gen, precum femicid, violență împotriva femeilor sau violență sexuală, nu sunt axa cadrului.

Textul poate fi civic procedural, dar nu este construit ca analiză a violenței de gen. În articolul PressOne despre propaganda plătită, dimensiunea de gen este și mai mult deplasată. Problema dominantă este circulația mesajelor sponsorizate pe Facebook. Acest cadru este relevant pentru mobilizare discursivă, deoarece arată cum un caz tragic poate fi captat politic, dar el nu dezvoltă explicit relația dintre caz și violența împotriva femeilor. Astfel, cazul devine obiect al unei lupte pentru interpretare, nu exemplu de femicid contextualizat. În articolul Libertatea din 2019, dimensiunea de gen este marginalizată de registrul macabru.

Termenii concreți din titlu, „butoi”, „oase”, „mormântul părinților”, organizează lectura prin suspansul anchetei și prin detalul material. Acest tip de cadru poate crește vizibilitatea cazului, dar nu offeră prin el înusuși o explicație despre violența împotriva femeilor ca fenomen social. Cazul rămâne mai aproape de exceptionalitatea crimei decât de contextualizarea de gen. În articolul Libertatea din 2025, dimensiunea de gen rămâne tot indirectă, dar cadrul juridico-institutional permite o altă formă de responsabilizare. Expresia „acuzați că nu au salvat-o” readuce în discuție eșecul unor actori instituționali. Totuși, responsabilizarea instituțională nu devine automat contextualizare de gen. Articolul discută cine nu a intervenit, dar nu transformă în mod necesar cazul într-o analiză a violenței împotriva femeilor. Această diferență este importantă pentru concluzia lucrării.

Articolele românești analizate nu ignoră complet responsabilitatea, dar responsabilitatea se formulează în alte registre decât cel de gen. În termeni de autoritate interpretativă, instituțiile, anchetatorii, actorii politici și justiția sunt mai vizibile decât experții în violență domestică sau organizațiile pentru drepturile femeilor.

Rovența-Frumușani și Stoica observă un fenomen similar în reprezentarea femicidului, unde vocile capable să ofere interpretări structurale apar mai rar. Concluzia intermediară este că dimensiunea de gen există în fundalul cazului, dar nu domină cadrul articolelor analizate. Această absență relativă nu înseamnă că articolele sunt lipsite de valoare jurnalistică. Înseamnă că, la nivel de framing, cazul este explicat mai ales prin procedură, politizare, anchetă sau justiție, nu prin violență de gen ca fenomen social. Această secțiune folosește dovezi textuale concrete pentru marginalizarea dimensiunii de gen: „operatorii 112”, „propagandă plătită”, „butoi”, „oase”, „mormânt”, „procesul polițitilor și magistrilor”. Niciuina dintre aceste expresii nu este grețită jurnalistic.

Totuși, ele arată că intrarea în caz se face prin alte registre decât violența împotriva femeilor. Când un articol folosește asemenea formule, cadrul de gen ar trebui construit prin alte elemente: surse experte, date, menționarea femicidului, istoricul de violență, relații de control sau contextualizare socială. În articolele selectate, aceste elemente nu devin dominante. De aceea, concluzia nu este că textele ignoră complet victimele, ci că nu dezvoltă stabil violența de gen ca problemă interpretativă. În lipsa acestor elemente, dimensiunea de gen rămâne dependentă de cunoasțerea pe care cititorul o aduce din afara textului.

Dacă articolul nu numește fenomenul și nu offeră surse care să îl contextualizeze, legătura dintre cazul individual și violența împotriva femeilor nu este construită suficient în interiorul textului. Aceasta nu înseamnă că articolul este incorrect factual, ci că la nivel de framing el lasă neformulată o parte importantă a explicației sociale. Din acest motiv, analiza dimensiunii de gen este separată de analiza responsabilității instituționale.

Pentru a demonstra această absență relativă, analiza urmărește nu doar termenii prezenți, ci și termenii care lipsesc din pozitiile-cheie ale textelor. În articolele românești selectate, intrările principale în caz sunt construite prin „manual de operare”, „propagandă plătită”, „butoi”, „oase”, „mormânt” sau „procesul poliறுştilor și magistrarilor”. Aceste formule nu activează direct vocabularul violenței împotriva femeilor. De aceea, dimensiunea de gen trebuie căutată în surse, date, explicatiii sociale sau termeni precum femicid, violenă domestică și violenă de gen. În corpusul românesc analizat, aceste elemente nu ocupă pozitii principală a cadrului.

3.2.4 Registru emoțional și registru civic

Registrul emoțional și registrul civic sunt analizate prin indicatori textuali. În articolul PressOne despre 112, registrul civic este dominant deoarece textul offeră explicați procedurale și centrează responsabilitatea instituțională. Expresia „conform propriului manual de operare" indică un standard verificabil și permite citiorului să vadă distanța dintre normă și acțiune. Acesta este un registru civic procedural, nu neapărat un registru feminist. Articolul PressOne despre propaganda plătită pe Facebook are un registru civic diferit: el nu explică proceduri de urgență, ci mecanisme de comunicare politică. Expresiile „propagandă plătită”, „mesaje” și „bani” introduc o analiză a felului în care cazul devine resursă de influențare discursivă. Registrul civic constă aici în demontarea unui mecanism de circulație a mesajelor, nu în analiza directă a violenței de gen. Materialul Libertatea din 2019 se apropie de registrul emoțional.

Expresiile din titlu, „Tragedia de la Caracal”, „butoi”, „oasele altcuiva” și „mormântul părtinilor”, construiesc o relatare bazată pe șoc, suspans și detaliu macabru. Formularea nu spune că textul a produs groază, ci că textul folosește indicatori ai dramatizării. În acest cadru, contextualizarea socială este mai slabă decât impactul afectiv al detaliului. Articolul Libertatea din 2025 are un registru mixt. Cazul păstrează încă căcătură emoțională a memoriei publice, dar titlul se concentrează pe „procesul” unor „polițiști și magistrati”. Această orientare juridică și instituțională introduce o formă de responsabilizare civică. Spre deosebire de articolul din 2019, accentul se mută de la detaliul macabru la consecința juridică.

Această secțiune arată că registrul civic nu este identic în toate articolele. Poate fi procedural, atunci când explică reguli 112; discursiv, atunci când explică propagandă; juridic, atunci când discută procesul unor instituțiii. Registrul emoțional devine dominant când articolul privilegiază detaliul șocant și suspansul anchetei.

Distincția este utilă deoarece arată că articolele nu se împart simplu în bune și rele, ci în forme diferite de organizare a sensului. Concluzia intermediară este că corpusul românesc conține atât resurse civic, căt și resurse emoționale. Problema nu este prezența emoției, ci lipsa unei contextualizări de gen suficiente în anumite texte. Registrul dominant poate fi civic prin responsabilizare instituțională, dar textul poate rămâne limitat în ceea ce privește contextualizarea violenței împotriva femeilor ca fenomen social.

3.2.5 Sinteza corpusului românesc

Tabelul următor sintetizează aplicarea categoriiilor asupra corpusului românesc. Rolul său este să clarifice diferentele dintre articole fără reluarea metodologiei.

Sinteza arată că, în corpusul românesc, cazul Caracal este foarte productiv din punct de vedere al framingului. El poate fi citit prin instituții, propagandă, anchetă sau proces. Totuși, dimensiunea de gen nu devine axa dominantă în niciuun dintre cele patru articole selectate. Aceasta este una dintre observațiile centrale ale analizei românești.

Autoritatea interpretativă confirmă această distribuție. În materialul jurnalistic despre 112, explicatia este susținută de procedură și de functionarea serviciului de urgență; în articolul despre Facebook, de analiza mesajelor și a comunicății sponsorizate; în textul Libertatea din 2019, de anchetatori, probe și figura agresorului; iar în articolul Libertatea din 2025, de instantă și actorii juridico-institutionalii. Prin urmare, corpusul românesc are o autoritate interpretativă puternic instituțională și juridică, dar mai slab orientată spre expertiză feministă sau socială. Din aceste diferențe rezultă că analiza corpusului românesc nu poate fi redusă la o singură etichetă.

PressOne 112 nu funcționează la fel ca PressOne Facebook, iar Libertatea 2019 nu funcționează la fel ca Libertatea 2025. Primul text explică un mecanism instituțional, al doilea explică un mecanism de comunicare politică, al treilea accentuează ancheła și materialitatea probelor, iar al patrulea revine la răspunderea juridică. Această variație este utilă pentru lucrare deoarece arată că vizibilitatea aceluiși caz nu produce automat același tip de sens public.

:

3.3 Analiza framingului în corpusul finlandez

Corpusul finlandez este analizat prin aceleaxi categorii. Pentru a evita repetarea acelorași exemple în fiecare subcapitol, fiecare secțiune răspunde unei întrebări distincte: definirea problemei, responsabilitate, dimensiune de gen și registru textual.

3.3.1 Definirea problemei

Articolul Yle News „Court documents show possible domestic violence behind fatal McDonald's stabbing” definešte problema prin expresia „possible domestic violence” (Yle News 2024a, n.p.). Această formulare introduce încă din titlu un cadru relational. Cazul nu este prezentat doar ca omucidere sau crimă, ci ca eveniment posibil legat de violență domestică. Din perspectiva framingului, acesta este un indicator explicit al contextualizării de gen. Materialul jurnalistic Yle News „Murderer given life sentence over McDonalds killing” definește problema prin registrul juridic al condamnării. Expresia „life sentence” indică închiderea penală a cazului prin verdict.

Totuși, dăcă textul menține informația despre relatția dintre vict迭ă și agresor, cadrul juridic nu elimină complet contextul de violență în relație intimă. Problema este formulată juridic, dar nu total izolată de contextul relațional. Textul Helsinki Times „Man detained on suspicion of manslaughter after fatal balcony fall in Helsinki” definește problema prudent, prin expresiiile „detained” și „suspicion of manslaughter”. Aceste formule arată că ancheta este în desfășurare și că articolul evită concluzii definitive. În același timp, menționarea unui ordin de restriție pentru abuz domestic introduce o legătură posibilă cu violența în cuplu. Cadrul este juridic prudent, dar nu complet lipsit de dimensiune relatională.

Relatarea Helsinki Times „Finland's homicide rate drops but violence against women persists” definește problema la nivel social, nu doar individual. Contrastul dintre „homicide rate drops” și „violence against women persists” este indicatorul principal. Articolul nu pornește de la un singur caz, ci de la o tensiune între scăderea unui indicator general și persistența unei forme de violență care afectează femeile. Acesta este cel mai clar cadru contextual din corpusul finlandez.

Concluzia intermediară este că definirea problemei în corpusul finlandez este mai des legată de violență domestică, relație victimă-agresor sau persistența violenței împotriva femeilor. Nu toate articolele sunt explicit feministe, dar indicatorii relationali și sociali apar mai vizibil decât în corpusul românesc selectat.

Comparativ cu articolele românești, titlurile finlandeze introduc mai des un context relațional sau structural. „Possible domestic violence” nu este doar o informație suplimentară, ci o ipotežă de cadru. „Violence against women persists” nu este doar o descriere statistică, ci o formulare a problemei la nivel de fenomen. În schimb, „life sentence” și „suspicion of manslaughter” rămân cadre juridice. Astfel, corpusul finlandez nu este omogen, dar include mai multe intrări textuale către dimensiunea de gen. În corpusul finlandez, expresia „possible domestic violence” funcționează ca indicator de cadru deoarece introduce încă din titlu o ipotežă relațională: violența nu este prezentată doar ca atac punctual, ci ca posibil rezultat al unei istorii de control și abuz. Formula „violence against women persists” operează diferit: ea nu individualizează cazul, ci mută discuția la nivel de fenomen. Prin contrast, „life sentence” și „suspicion of manslaughter” păstrează intrarea juridică. Diferența dintre aceste formule arată că dimensiunea de gen nu depinde doar de tema articolului, ci de pozitția pe care termenii o ocupă în construcția titlului.

3.3.2 Atribuirea responsabilitāti

În primul articol Yle News, responsabilitatea este atribuită inițial suspectului, dar cadrul „possible domestic violence” lărgește explicatia către relțiație dintre victimă și agresor. Aceasta nu înseamnă că articolul formulează o analiză structurală completă, ci că responsabilitatea nu rămâne doar la momentul atacului. Contextul domestic devine parte a cadrului cauzal. În articolul Yle News despre condamnarea pe viață, responsabilitatea este formulată juridic. Actorul responsabil este agresorul condamnat, iar instituția care validează acest cadru este instanța. Indicatorii sunt „murderer”, „life sentence” și referirea la verdict. Responsabilitatea este individuală și penală, dar poate rămâne legată de contextul relățional dăcă textul menționează statutul de fost partener. În textul Helsinki Times despre căderea de la balcon, responsabilitatea este formulată cu prudență. Termenii „suspicion” și „detained” arată că textul nu stabilește vinovăția, ci relatează o suspiciune penală. Totuși, existența unui ordin de restricție pentru abuz domestic funcționează ca indicator de responsabilizare contextuală: nu stabilește verdictul, dar semnalează un istoric relevant al relației. În articolul Helsinki Times despre rata omuciderilor, responsabilitatea nu este atribuită unui singur actor.

Problema este formulată ca persistență a violenței împotriva femeilor, ceea ce mută responsabilitatea la nivel social și instituțional. Aici, cadrul nu urmărește doar cine a comis o faptă, ci de ce o formă de violență continuă să existe în pofida scăderii generale a omuciderilor. Concluzia intermediară este că responsabilitatea în corpusul finlandez oscilează între responsabilitate penală individuală, prudență juridică și contextualizare socială. Spre deosebire de corpusul românesc, unde responsabilitatea este adesea procedurală sau anchetatorială, corpusul finlandez include mai des indicatori relationali: fost partener, violență domestică, ordin de restricție. Un element explicit care trebuie adăugat este diferența dintre responsabilitatea agresorului și responsabilitatea instituțională sau socială. În materialul jurnalistic despre condamnare, responsabilitatea agresorului este centrală prin verdict. În articolul despre suspiciunea de omor, responsabilitatea nu este încă stabilită juridic, iar textul folosește prudență. În articolul despre rata omuciderilor, responsabilitatea nu se reduce la un actor, ci se mută spre persistența unui fenomen social. Aceste trei situații nu trebuie amestecate, deoarece fiecare construește alt nivel de explicatie. În această secțiune, important nu este doar cine este responsabil, ci și câte de larg este cadrul responsabilității. Un cadru penal individual răspunde la întrebarea cine a comis fapta. Un cadru relational răspunde la întrebarea în ce context a apărut fapta. Un cadru social răspunde la întrebarea de ce violența împotriva femeilor persistă. Corpusul finlandez conține exemple pentru toate aceste niveluri.

3.3.3 Dimensione de gen

Dimensiunea de gen este mai vizibilă în corpusul finlandez, dar nu apare întotdeauna prin vocabular feminist explicit. În articolul Yle News despre atacul de la McDonald's, expresia „possible domestic violence” este un indicator direct. Ea leagă cazul de un context de violență domestică și împiedică reducerea lui la o crimă izolată. În textul Yle News despre condamnare, dimensiunea de gen nu este axa principală. Expresia „life sentence” centrează verdictul, iar articolul este organizat în jurul rezultatului penal al cazului. Menționarea relației dintre victimă și agresor păstrează totuși un indicator contextual relevant pentru violența în relații intime. De aceea, materialul nu este încadrat aici ca analiză structurală de gen, ci ca text juridic în care dimensiunea de gen apare indirect. În relatarea Helsinki Times despre căderea de la balcon, dimensiunea de gen este introdusă prin menționarea unui ordin de restricție pentru abuz domestic. Această informație este importantă deoarece schimbă posibilitatea de lectură: cazul nu mai este doar o moarte suspectă, ci un episod care poate fi interpretat în legătură cu un istoric de violență în cuplu. Totuși, formularea rămâne prudentă, deoarece ancheta nu este finalizată.

Articolul Helsinki Times despre rata omuciderilor a fost inclus deoarece nu pornește de la un singur caz, ci de la contextualizarea fenomenului. El conține cel mai clar indicator de gen prin expresia „violence against women persists”. Aici, femeile nu apar doar ca victime ale unui caz, ci ca grup afectat de o problemă persistentă. Cadrul este mai apropiat de analiza structurală deoarece pune violența împotriva femeilor în raport cu un indicator social general.

Această prezență a dimensiunii de gen poate fi legată de literatura despre feminism moderat în Finlanda, dar nu trebuie explicată exclusiv prin Kurvinen. Saarenmaa arată că dezbaterile despre feminitate în Finlanda au o istorie complexă, între influențe sovietice, occidentale și liberale. Sakki și Martikainen arată că discursurile despre femei în spațiu public finlandez pot fi încărcate de misoginie și stereotipuri, chiar într-un context associat cu egalitatea de gen. Aceste surse susîn o lectură mai nuanțată: dimensiunea de gen poate fi vizibilă fără să fie militantă. Concluzia intermediară este că dimensiunea de gen în corpusul finlandez apare prin indicatori relationali și structurali mai clari decât în corpusul românesc. Această concluzie nu spune că articolele finlandeze sunt superioare, ci că textele selectate includ mai frecvent termeni și informații care permit legarea cazului de violentă domestică sau de violența împotriva femeilor. Dovezile textuale sunt mai clare în corpusul finlandez decât în corpusul românesc. Expresiile „possible domestic violence”, „restraining order” și „violence against women persists” indică legătura dintre caz și violența împotriva femeilor.

Aceste expresii funcționează ca indicatori de gen chiar dacă articolele nu folosesc termenul femicid. Prin comparație, în corpusul românesc, expresiile dominante trimit mai ales la procedură, anchetă, propagandă și proces. În primul articol Yle News, dovada nu se reduce la titlu: formula „court documents” indică faptul că relatarea pornește de la documente judiciare, iar „possible domestic violence” introduce un context relational care modifică lectura cazului. În articolul despre condamnare, „life sentence” centrează verdictul și conferă instanței autoritate interpretativă. În Helsinki Times 2025a, termenii „detained” și „suspicion” marchează prudența juridică, iar menționarea ordinului de restriție pentru abuz domestic păstrează legătura cu violența în cuplu. În Helsinki Times 2025b, contrastul dintre scăderea ratei omuciderilor și persistența violenței împotriva femeilor transformă cazul într-o problemă socială, nu într-un simplu eveniment izolat. Totuși, prezența unor indicatori de gen nu înseamnă analiză structurală completă. Un articol poate menționa violența domestică fără să discute cauze sociale, politici publice sau servicii de protecție. De aceea, analiza păstrează o diferență între prezență explicită, prezență implicită și contextualizare dezvoltată. În corpusul finlandez, prezența este mai vizibilă, dar nivelul de dezvoltare variază de la articol la articol.

3.3.4 Registru emoțional și registru civic

Relatarea Yle News despre posibila violență domestică, registrul este mixt. Cazul are o încărcătură emoțională prin violența împotriva unei femei, dar textul introduce un cadru civic prin menționarea documentelor de instanță și a posibilei violențe domestice. Indicatorul „court documents” sugerează o bază juridică, iar „possible domestic violence” introduce contextul relational. În articolul Yle News despre condamnarea la înțichisoare pe viață, registrul dominant este juridic. Expresia „life sentence” organizează textul în jurul verdictului. Registrul civic apare doar dacă materialul păstrează contextul relationă dintre victimă și agresor. Altfel, textul rămâne mai aproape de finalizarea penală a cazului decât de problematizarea socială a violenței împotriva femeilor. În textul Helsinki Times despre căderea de la balcon, registrul este juridic-prudent. Termenii „detained” și „suspicion” limitează dramatizarea și indică o relatare atentă la statutul anchetei. Menționarea ordinului de restricție pentru abuz domestic introduce înšă o resursă de contextualizare. Astfel, articolul evită atât senzationalismul, câti și izolarea completă a cazului. În textul Helsinki Times despre rata omuciderilor, registrul dominant este cel mai apropiat de registrul civic. El nu pornește de la detaliile unui caz, ci de la relația dintre scăderea ratei omuciderilor și persistența violenței împotriva femeilor. Indicatorul principal este chiar opozição din titlu: „homicide rate drops” versus „violence against women persists”. Această formulare creează un cadru de problematizare socială.

Concluzia intermediară este că registrul civic în corpusul finlandez apare mai ales prin prudență juridică și contextualizare relatională sau statistică. Registrul emoțional este prezent prin gravitatea czurilor, dar nu domină titlurile în aceeași măsură ca în corpusul românesc cu detalii macabre. Această diferență este textuală și nu presupune efecte asupra publicului. În raport cu registrul civic, textul Helsinki Times despre omucideri are cea mai clară orientare contextuală, deoarece mută discuția de la caz la fenomen. Totuși, articolele Yle News au și ele componente civic prin informatiile juridice și relaționale. Diferența este de intensitate: Yle News contextualizează cazul prin documente și relație, Helsinki Times contextualizează problema prin date și persistență socială.

Ambele sunt forme de contextualizare, dar prima este mai apropiată de dosar, iar a doua de analiză socială. În raport cu registrul emoțional, corpusul finlandez este mai reținut la nivelul titlurilor. Titlurile nu privilegiață detalii macabre de tip corp, oase sau mormânt, ci formule juridice și relaționale. Această diferență nu înseamnă lipsă de affect, deoarece orice caz letal are încă cărută emoțională. Ea înseamnă doar că afectul nu este organizat textual prin detaliul șocant ca principală intrare în articol. Prudența aceasta nu trebuie citită ca absență a problemei de gen. În articolele finlandeze, contextul apare mai des prin detalii relationale sau juridice, nu prin dramatizare.

Ordinul de restriție, fostul partener, violența domestică și expresia „violence against women persists” funcționează ca indicatori care mută interpretarea dincolo de episodul izolat. Astfel, registrul civic nu se construiește prin ton militant, ci prin plasarea cazului într-un cadru verificabil: documente de instanță, termen juridic prudent, relație victimă-agresor sau date despre persistența violenței.

3.3.5 Sinteza corpusului finlandez

Tabelul următor sintetizează aplicarea categorilor asupra corpusului finlandez. El arată unde apar explicit sau implicit dimensiunea de gen, responsabilitatea și registrul civic.

Sinteza arată că articlele finlandeze nu sunt identice între ele. Unele sunt juridice, altele relationale sau structurale. Totuși, în ansamblul corpusului selectat, indicatorii de violență domestică și violență împotriva femeilor sunt mai vizibili decât în corpusul românesc.

Din perspectiva autorității interpretative, corpusul finlandez este mai divers decât pare la prima vedere. În articlele Yle News, instanța și documentele judiciare au un rol central, dar ele sunt completate de informații despre relatția victimă-agresor și violența domestică. În materialul Helsinki Times despre balcon, ancheta și prudența penală domină, înšă ordinul de restriție introduce un indicator contextual. În articolul despre rata omuciderilor, autoritatea interpretativă se deplasează către date și formulare socială. Aceasta variație susține comparația cu corpusul românesc, unde explicația rămâne mai frecvent procedurală sau anchetatorială.

Un element important este că termenii din titlurile finlandeze nu funcționează doar ca etichete informative. Formula „possible domestic violence” introduce de la început posibilitatea unei cauzalități relationale, iar formula „violence against women persists” schimbă cadrul de la caz la fenomen. Prin aceste formulări, textul nu se limitează la a spune ce s-a întâmplat, ci indică nivelul la care evenimentul poate fi interpretat.

Table 6 summary: El análisis del framing en el corpus finlandés muestra cómo se definen los problemas y se asignan responsabilidades en distintos artículos. Por ejemplo, en Yle News, possible domestic violence, el problema se interpreta como crimen en un contexto doméstico, vinculando la responsabilidad al sospechoso y a las víctimas, con una dimensión de género explícita. En Helsinki Times, homicide rate drops, el enfoque cambia hacia una problemática social persistente con una dimensión de género explícita bajo el término violence against women, donde la responsabilidad recae a nivel social e institucional y la autoridad interpretativa se basa en datos sociales y estadísticas.

3.4 Analiza comparativă România-Finlanda

Prima observație privește titlurile. În corpusul românesc, titlurile trimit la „operatorii 112”, „propagandă plătită”, „butoi”, „oase”, „mormânt” și „procesul” unor poliști și magistrăi. În corpusul finlandez, titlurile includ „possible domestic violence”, „life sentence”, „suspicion of manslaughter” și „violence against women persists” (Yle News n.p.; Yle News n.p.;

Helsinki Times 2025a, n.p.; Helsinki Times 2025b, n.p.). Diferença arată că în corpusul finlandez dimensiunea domestică sau socială apare mai devreme, chiar la nivelul cadrului de intrare în text. A doua observație privește actorii care primeșc autoritate interpretativă. În corpusul românesc, actorii centrali sunt frecvent instituții, operatorii 112, anchetatori, actorii politici, polițiști, magistrăi sau agresorul. În corpusul finlandez, apar mai vizibil instanța, relația victimă-agresor, ordinul de restricție și categoria femeilor ca grup afectat. Această diferență modifică nivelul responsabilității: în primul corpus, responsabilitatea este adesea procedurală sau juridică; în al doilea, ea este mai des legată și de contextul relational. A treia observație privește dimensiunea de gen. În corpusul românesc, cazul Caracal este legat factual de violență împotriva unor adolescente, dar articolele analizate nu construiesc constant cazul ca violență de gen. În corpusul finlandez, termenii „domestic violence” și „violence against women” fac legătura mai explicită.

Această diferență nu înseamnă că articolele finlandeze sunt integral feministe, ci că offeră mai multi indicatori pentru o lectură de gen. A patra observație privește raportul dintre emoțional și civic. Relatarea Libertatea din 2019 este cel mai apropiat de registrul emoțional prin expresii precum „butoi”, „oase” și „mormântul părținilor”. În schimb, articolul Helsinki Times despre rata omuciderilor este cel mai apropiat de registrul civic prin formula „violence against women persists”. Între aceste două capete există registre mixte: PressOne 112 este civic procedural, iar Yle News despre condamnare este juridic. A cincea observație privește relația dintre responsabilizare instituțională și contextualizare de gen. Corpusul românesc arată că un articol poate fi puternic responsabilizator față de instituții fără să dezvolte dimensiunea de gen. Articolul despre operatorii 112 este un exemplu clar: explică proceduri și eșec instituțional, dar nu transformă cazul într-o discuție despre violență împotriva femeilor. Această distincție este una dintre contribuțiile analitice ale lucrării. A șasea observație privește rolul contextualizării. În corpusul finlandez, contextualizarea apare prin relația dintre victimă și agresor, ordin de restricție sau date despre persistența violenței împotriva femeilor. În corpusul românesc, contextualizarea apare mai des prin instituții și proceduri decât prin gen.

Ambele forme pot avea valoare civică, dar ele produc cadre diferite. Prima leagă cazul de violența în relații intime; a doua leagă cazul de functionarea statului. A șaptea observație privește prudența formulărilor.

Articolele finlandeze folosesc uneori termeni juridic prudenți, precum „suspicion” și „detained”. Această prudență nu elimină contextualizarea, deoarece textul poate menționa totuși un ordin de restricție pentru abuz domestic. Astfel, prudența juridică și dimensiunea de gen nu se exclud. Ele pot coexista într-un cadru care evită atât senzaționalismul, câts i generalizarea prematură.

A opta observație privește diferența dintre vizibilitate și contextualizare. Corpus românesc offeră o vizibilitate puternică a cazului Caracal, dar dimensiunea de gen apare adesea indirect. Corpusul finlandez este mai dispersat factual, dar include mai frecvent indicatori relaționali sau structurali. Această diferență este importantă pentru tema mobilizării sociale, deoarece vizibilitatea nu garantează automat formularea civică a problemei. Tabelul final sintetizează aceste diferenție și arată cum au fost aplicate categoriile de framing în comparație.

Această comparație trebuie citită ca diferență de pondere, nu ca opoziție rigidă între România și Finlanda. Corpusul românesc conține registre civice clare, mai ales în articolele PressOne și în materialul juridico-institutional din Libertatea. Corpusul finlandez conține, la rândul său, cadre juridice prudente care nu dezvoltă întotdeauna o analiză socială completă. Diferența observată este că, în textele selectate, indicatorii de gen apar mai devreme și mai explicit în corpusul finlandez, în timp ce în corpusul românesc responsabilizarea este mai des formulată prin instituții, proceduri și anchetă. Interpretarea finală a comparației este că jurnalismul poate funcționa ca resursă de mobilizare socială atunci când leagă cazul individual de responsabilități și contexte mai largi. În corpusul românesc, această legătură apare mai ales prin responsabilizare instituțională: proceduri 112, proces, polițiști, magistrăi sau propaganda. În corpusul finlandez, ea apare mai ales prin contextualizare relatională și socială: violență domestică, ordin de restriție sau persistența violenței împotriva femeilor. Diferența este una de pondere, nu o opoziție absolută. Dovezile textuale susîn această diferență: în corpusul românesc, titlurile și formulările trimit mai frecvent la instituții, anchetă sau materialitatea crimei; în corpusul finlandez, ele trimit mai frecvent la violență domestică, suspicione juridică, condamnare sau persistença violenței împotriva femeilor. Astfel, analiza rămâne ancorată în expresii concrete, nu în impresii generale. Rezultatul comparativ cel mai important este nevoia de dublă contextualizare: instituțională și de gen. Fără contextualizare instituțională, responsabilitatea rămâne prea abstractă; fără contextualizare de gen, violența riscă să fie tratată ca accident, excepție sau simplu dosar penal. Punctul în care aceste două niveluri se întâlnesc este și punctul în care framingul devine relevant pentru mobilizare socială.

Prin urmare, diferența comparativă nu poate fi redusă la opozição simplă dintre presă „bună” și presă „slabă”. Mai corect este să observăm tipul de resurse pe care fiecare articol le offeră: resurse procedurale, juridice, emoționale, relationale sau structurale. Tocmai această distribuție a resurselor discursive arată în ce condiții jurnalismul poate depăși relatarea unui eveniment și poate susține formularea unei probleme publice.

Table 7 summary: La síntesis comparativa final revela que el corpus finlandés presenta un mayor grado de contextualización y una responsabilidad más relacionalizada que el corpus romano. Mientras que el corpus roman se centra en procedimientos, propaganda e investigaciones con una dimensión de género mayormente implícita, el corpus finlandés destaca por el uso de términos domésticos, datos sobre violencia contra la mujer y una estructura donde la dimensión de género es más visible. En cuanto al registro, el corpus roman oscila entre la dramatización y la responsabilización, mientras que el finlandés muestra una mayor prudencia jurídica. Finalmente, la autoridad interpretativa en el caso romano recae en instituciones y actores políticos, mientras que en el finlandés predomina la relación víctima-agresor y los documentos judiciales.

Concluzii

Analiza comparativă a celor opt articole selectate arată că jurnalismul poate funcționa ca instrument de mobilizare socială doar într-un sens discursiv și condiționat. Articolele analizate nu sunt tratate ca mecanisme care produc automat reacții publice, ci ca texte care offeră sau limitează anumite resurse de interpretare. Diferența centrală nu este între presă „bună” și presă „slabă”, ci între moduri diferite de a transforma un caz violent într-o problemă publică: prin procedură, anchetă, proces, relație domestică, statistică sau fenomen social.

În corpusul românesc, cazul Caracal este vizibil mai ales prin registre instituționale, procedurale, dramatica și juridice. Titluri precum „Cum ar fi trebuit să procedeze operatorii 112” și „procesul ultimilor rămași” construiesc cazul prin responsabilitatea sistemului, a operatorilor, a polițiților și a magistrarilor. Aceste cadre sunt importante deoarece refuză lectura pur individuală a crimei și readuc în discuție eșecuri ale instituțiilor. Totuși, ele nu transformă automat cazul într-o analiză a violenței de gen.

Dimensiunea de gen rămâne mai puțin centrală în corpusul românesc. Faptul că victima este femeie sau adolescentă nu este suficient pentru a construi un cadru de violență împotriva femeilor. Pentru ca acest cadru să fie activ, textul ar trebui să lege cazul de tipare de control, abuz, femicid, violență domestică sau vulnerabilitate produsă social. În articolele românești analizate, aceste elemente apar indirect sau marginal, în timp ce accentul cade mai des pe instituții, anchetă, materialitatea probelor sau responsabilitatea juridică.

În corpusul finlandez, dimensiunea relațională și socială apare mai devreme în anumite titluri. Formula „possible domestic violence” este relevantă deoarece nu descrie doar o crimă, ci deschide lectura către posibilul istoric al relației victimă-agresor. Formula „violence against women persists” schimbă nivelul de analiză de la eveniment la fenomen. Aceste titluri funcționează ca indicatori de framing: ele arată că problema nu este doar ce s-a întâmplat, ci în ce cadru social și relațional poate fi înțeles evenimentul. Totuși, corpusul finlandez nu trebuie idealizat. Articolul despre condamnarea la închisoare pe viață este în primul rând juridic, iar articolul despre suspiciunea de omor din culpă păstrează prudența anchetei.

Aceste texte nu offeră întotdeauna o contextualizare amplă a violenței împotriva femeilor. Diferența față de corpusul românesc este una de pondere: în textele finlandeze selectate, indicatorii domestici, relationali sau structurali apar mai vizibil și mai devreme, dar nu înlocuiesc complet cadrele penale.

Autoritatea interpretativă este una dintre cele mai importante constatări ale lucrării. În corpusul românesc, dreptul textual de a explica evenimentul aparține frecvent instituțiilor, procedurilor, anchetatorilor, actorilor politici sau instanței. În corpusul finlandez, autoritatea interpretativă este mai des susținută de documente judiciare, ordine de restriție, relatția victimă-agresor și date despre violența împotriva femeilor. Această diferență influențează nivelul explicatiei: procedural, juridic, relational sau social.

Relatția dintre registrul emoțional și registrul civic nu este una de excludere. Emotia este inevitabilă în relatarea unor cazuri de violență letală și poate avea rol în vizibilizarea suferinței. Problema apare atunci când emoția rămâne singura formă de organizare a textului. Registrul civic nu înseamnă absența emoției, ci completarea ei cu informații verificabile, surse, date, responsabilitate și context. Din acest punct de vedere, cele mai consistente articole sunt cele care nu se opresc la șoc, ci transformă șocul într-o întrebare despre instituții, relații de putere și protectția victimelor.

Comparação România-Finlanda confirmă că nu evenimentele sunt comparate, ci cadrele interpretative. Corpusul românesc pornește de la un caz foarte vizibil și arată cum acesta poate fi reîncadrat prin procedură, propagandă, anchetă și proces. Corpusul finlandez pornește de la texte diferite și arată cum violența împotriva femeilor poate fi introdusă prin termeni domestici, juridici sau statistici. Această asimetrie metodologică reprezintă o limită asumată a cercetării, dar permite compararea unor modalități diferite de constructție jurnalistică de violență împotriva femeilor.

Limita principală a lucrării este dimensiunea restrânsă a corpusului. Rezultatele nu pot fi extinse asupra întregii prese românești sau finlandeze. De asemenea, alegerea articolelor finlandeze în limba engleză limitează accesul la nuanțele care ar putea exista în presa în finlandeză sau suedeză. Cu toate acestea, analiza este relevantă deoarece urmărește în profunzime modul în care textele selectate construiesc sensul public al violenței împotriva femeilor.

În concluzie, jurnalismul devine instrument de mobilizare socială atunci când nu tratează violența împotriva femeilor doar ca fapt penal, tragedie sau eșec punctual, ci o formulează ca problemă care cere înțelegere publică. Acest lucru se realizează prin titluri, surse, date, contextualizare și distribuirea autorității interpretative. Lucrarea noastră sugerează că diferența dintre simpla vizibilitate a unui caz și construirea lui ca problemă publică nu constă în gravitatea faptelor relateate, ci în cadrul interpretativ prin care acestea sunt relateate.

Rezultatele sunt compatibile cu perspectiva lui Entman, conform căruia framingul influențează definirea problemei, atribuirea responsabilității și cadrul interpretativ al evenimentelor. Analiza de față sugerează că, în corpusul studiat introducerea explicită a dimensiunii de gen este associată cu o diferență în feluri în care aceste funcții sunt construite jurnalistic.

Ha llegado al final del documento.